Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA Cluj-Napoca (CUI/CIF: 14331896) este societatea prin intermediul căreia îşi desfăşoară activitatea economică echipa de fotbal din Gruia. A fost în insolvenţă în perioada februarie 2015 – iunie 2017 şi a ieşit de sub incidenţa Legii 85/2014 fără să-şi achite datoriile, în urma unor cesiuni de creanţe şi înţelegeri cu creditorii. Conform ultimului tabel definitiv publicat în cadrul procedurii, masa credală se ridica la 43.349.902,36 lei, iar suma care urma să fie plătită în cadrul perioadei de reorganizare judiciară era de 17.285.962,71 lei. Nu insist azi asupra insolvenţei.

Conform bilanţului pentru 2017, societatea înregistra la data de 31 decembrie 2017 datorii de 58.128.700 lei şi creanţe de 5.056.410 lei. 

Ecomax General Investments SRL Cluj Napoca este o firmă din portofoliul lui Arpad Zoltan Paszkany, care până prin 2015 a avut calitatea de dealer Opel. În mai 2016, a intrat direct în faliment, iar tabelul definitiv al creanţelor, din 10 mai 2017, arată că Fotbal Cclub CFR 1907 Cluj SA deţine o creanţă chirografară de 2.286.349,62 lei.

”Portița” Ecomax! Paszkany, firmă cu Dîncu și cu Rus

Mai exact, Ecomax, care a stat pe pieptul ardelenilor ani la rând, deţine acţiuni în valoare nominală de 810.000 lei la FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA, iar lichidatorul judiciar susţine că încearcă să le vândă, dar până la data de 15 ianuarie 2019 nu a primit nicio ofertă concretă de preţ. Așadar, inclusiv un rival al CFR-ului se poate înscrie, pentru a cumpărat acest pachet minoritar de acțiuni. Numele Ecomax nu mai există nici petricouri, dar nici în titulatura formației, care se numea CFR Ecomax Cluj.

Supervizor.ro scrie că o nebuloasă există în jurul unei firme cu trei angajați, Transilvania Media Group Productions SRL Cluj-Napoca, care este o societate care teoretic se ocupă de “activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune”. A fost înfiinţată în octombrie 2011 de Arpad Zoltan PASZKANY (70%), Vasile Dîncu (10%), Ioan Rus (10%). Dîncu a fost vicepremier și ”învârte” contract cu FRF, iar Rus a fost ministru de Interne.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News