“Nu mă mai implic, nu mai am niciun fel de tangență. Vasile Geambazi va lua cheile de la mine. Atât timp cât se întâmplă ce se întâmplă în fotbal, când e votat un om ca Burleanu, eu nu mai am de-a face. Am luat această hotărâre. Mâine apare comunicatul. Clubul va trimite la Federație și la Ligă hotărârea mea, ca să nu mai fiu considerat factor de decizie la Steaua. Asta am decis, după ce a ieșit Burleanu președinte. Dacă vreți este și un protest, dacă ne comandă fotbalul feminin și futsalul…Nu mai vreau să mă pronunț și să fac păcate. Un lucru este clar. E clar că a avut sprijin și de la dânșii (n.r. – SRI). Eu spun ce am citit. E clar că s-a folosit și de funcție”, a declarat latifundiarul din Pipera în cadrul emisiunii ”Sinteza Zilei” de la Antena 3.

“Uite că și la fotbal vă controlăm. Ca să ne demonstreze că ne controlează în toate domeniile de activitate, uite vă pun și șef la FRF (n.r. – serviciile). Mă retrag, de ce? Că ei pot spune așa, treci la Comisii, te depunctăm. Uite că nu poți, m-am retras. Eu nu mai sunt la Steaua, e familia mea. Nu mai finanțez, nu mai am nicio legătură. Este oficial. M-am retras, ca să pot spune ce vreau eu. Ei vor să pună pumnul în gură”, a declarat Gigi Becali, după alegerile pentru șefia FRF.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

”Bodescu m-a sunat și mi-a că nu-mi va părea rău”

Finanțatorul FCSB a dezvăluit joi că a avut o discuţie cu Bodescu, secretarul general al FRF, înainte de alegeri. Acesta a încercat să îl determine să „întoarcă armele” şi să voteze cu Burleanu. Chiar dacă nu a reuşit, Gigi i-a oferit acestuia un „pont” valoros în bătălia de la distanţă cu Lupescu: Federaţia să se folosească de de faptul că a diminuat considerabil, prin lobby-ul făcut, impozitele din fotbal.

„M-a sunat înainte de alegeri Bodescu și mi-a zis să-l votez pe Burleanu. Dar am zis că sunt cu Lupescu. Mi-a zis că nu îmi va părea rău. Și i-am spus «Uite, pentru faptul că ai apelat la mine și pentru că am dragoste, îți dau un pont. Spune-i lui Burleanu să folosească în campanie ce a făcut în mandat. Sunteți fraieri. Voi ați salvat fotbalul românesc la treaba cu impozitele».

Noi, cluburile, nu mai plătim 70%, ci 29%. Plus că la banii dați ca prime plătesc 2% taxe. Dar Burleanu nu cred că știe că a făcut-o. Poate s-a nimerit, dar s-a făcut. Fără sprijinul FRF nu se putea face. FRF a propus modificări la legea sportului și codul fiscal. De mulți ani se lucrează la asta.

După ce am vorbit cu Bodescu, l-am sunat pe Argăseală și i-am zis că m-a convins. Este vrăjitor. Are putere de convingere”, a explicat Gigi Becali, la ProX.

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul


Citește și: EXCLUSIV/Un nou trend pe ”piața distracțiilor” din Capitală. “Silent party”, petrecerile cu muzică ascultată la căști, care nu deranjează niciun vecin!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI