Patronul „din umbră” de la FCSB, Gigi Becali, a mers, sâmbătă, la antrenamentul echipei pregătite de Nicolae Dică.
Cel luat în vizor de latifundiarul din Pipera a fost portarul Andrei Vlad, cel care a ”mâncat” calificarea vicecampioanei României în grupele Ligii Europa, în urma unei gafe uriașe.
”I-am zis să suporte că ia 10 mii de euro pe lună. E bărbat, o să apere în continuare. I-am spus în felul următor: tu ai greşit pentru că ai vrut să faci pe artistul, să faci paradă. Ai vrut să-ţi acoperi emoţia. Dă în minge din prima, nu te-am luat să fii artist, eşti fotbalist. Nu mi-e frică de nimic cu el”, a declarat Gigi Becali.
Acesta a continuat: ”Dacă vor interveni părinţii pentru el, nu va fi un portar mare. El acum e la război. Gata cu părinţii, la revedere. A greșit, a pierdut calificarea, dar asta e! Nu permit la mine la club să ia cineva apărarea, numai eu fac. Așa cum critic, așa tot eu apar!”.
În ceea ce privește faptul că FCSB a renunțat la Stăncioiu pentru a-l lua pe Vlad, Gigi Becali a dezvăluit: ”Ce s-a întâmplat, nu a fost decizia mea. Meme şi Dică au luat decizia în privinţa lui Stăncioiu şi cred că au procedat foarte bine. Vlad va apăra duminică!”.
Despre discuția cu Gigi Becali, Andrei Vlad a spus: ”A fost o discuţie pe care nu pot s-o dezvălui. Mi-a dat însă câteva sfaturi, sper să mă ajute să devin un portar mare în viitor. Mi-a mai spus că totul este în regulă, că eu trebuie să-mi văd de treaba mea. Are încredere în mine că voi face meciuri bune. Mi-a transmis să joc cât mai simplu”.
Despre gafa din meciul cu Rapid Viena, Vlad a menționat: ”Îmi pare rău că am greşit. Îmi cer scuze tuturor fanilor şi oamenilor pe care i-am deranjat. M-am uitat de câteva ori la acea fază, am văzut cu domnul Marius Popa ce am greşit. Trebuie să uit cât mai repede. Acum sunt foarte bine, trebuie să trec cât mai repede peste acest eşec”.
Misterul crimelor de la fabrica de ciment. Firma a montat camere de supraveghere, anchetatorii caută încă probe care să ducă la vinovaţi
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!