Gigi Becali a dat undă verde reînființării echipei Steaua II, care va activa în Liga 3. În 2004, la doar un an după ce a preluat oficial Steaua, creditorul a dat undă verde înființării echipei „satelit”, Steaua II. Aceasta a promovat, cinci ani mai târziu, în 2009, în Liga 2. În 2011, echipa „satelit”, dar și Academia de Juniori (care fusese înființată în 2009). 

Steaua și-a păstrat doar cinci grupe de copii, atât cât prevedeau regulamentele pentru a lua licența. Dintre componenții echipei actuale, doi au trecut pe la Steaua II, Alin Toșca și Lucian Filip.

Un alt nume important care a trecut pe la Steaua II este Bogdan Vătăjelu, fundașul stânga de la CSU Craiova, care a ajuns și în circuitul echipei naționale. La fel a fost și cazul lui Gabi Iancu, pe care l-a dat afară în 2011 și l-a răscumpărat în 2013 contra sumei de 500.000 de euro!

Becali are de ce să plângă pentru decizia de a închide atunci echipa a doua și academia. El l-a pierdut, printre alții, pe portarul Andrei Radu, care a debutat la Inter Milano.

„Nu mai avea niciun rost să investesc peste un milon de euro pe an în Academie şi în echipa a doua. Antrenorii de la Centrul de Copii şi Juniori nu mi-au scos nici un jucător la echipa mare, iar Steaua II mai rău ne încurca”, a spus atunci Gigi Becali. 

Printre jucătorii care ar putea evolua la noul „satelit” se află Ionuț Poiană, Rareș Enceanu, Robert Vâlceanu, Vlad Mihalcea, Gabriel Simion, Mario Mihai, Rareș Enceanu etc.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News