Gigi Becali, patronul clubului Steaua, a declarat ca selectionerul Anghel Iordanescu este corupt. Puiu afirmase luni: „Gigi e o nulitate”.
„Iordanescu a distrus fotbalul. El a demonstrat ca nu este nici bun selectioner, nici bun tehnician si mai este si corupt, pentru ca a luat jucatori la lot pe spaga. Asa ca ar trebui sa taca”, a spus Becali, care a raspuns declaratiei lui Iordanescu conform careia bosul „ros-albastrilor” este o nulitate.
Becali a precizat ca stie cum a ramas Generalul la nationala si ca o sa spuna candva acest lucru: „Iordanescu nu mai pleaca, e patriot si iubeste prea mult nationala. Cand am spus ca face experiente pe nationala nu m-a crezut nimeni, insa a recunoscut si el ca a gresit atunci cand i-a adus pe Filipescu si pe Reghecampf. La nivelul asta nu se fac greseli, cea mai mica te curata”.
n SI „MM” ATACA. Presedintele executiv al Stelei, Mihai Stoica, a declarat: „Aceasta este o problema care ii apartine lui Mircea Sandu si este un risc pe care si-l asuma. Altceva m-a deranjat pe mine. Toata tevatura si toata ipocrizia cu care a aparut, sa ne explice cat de patriot este, cum vine avionul de 150 de locuri sa-l extraga din mocirla fotbalului romanesc si cum ramane el legat de glia stramoseasca. Daca-l oferta Inter, Dortmund, Sporting Lisabona poate ca facea un mare gest”, a spus Stoica.
Oficialul „militarilor” a afirmat ca Iordanescu ar fi trebuit sa lucreze gratis: „Sta destul de bine financiar ca sa accepte sa lucreze fara bani, pentru ca el a nenorocit echipa nationala. Iar daca ne vom califica, atunci sa fie platit cu o prima. A spus ca isi asuma intreaga responsabilitate, insa nu se intampla nimic. Totul este ipocrizie si ne-am saturat. Decat sa pupam iconitele, mai bine ne-am apuca de treaba si am termina cu experientele si cu chestii de genul Mitea sau Cristea”. Stoica sustine ca Puiu a „ingropat” multe echipe: „Grecia, Rapid, iar performantele pe care le-a avut nu se compara cu cele ale lui Lucescu sau Ienei”. „El a fost si antrenor, si jucator „ros-albastru”, probabil ca s-au contopit rosul cu albastrul. L-am vazut acum cativa ani sarutand steagul Rapidului”, a incheiat Stoica, dupa care a mentionat ca asteapta sa se intalneasca fata in fata cu „acest evlavios” la o emisiune tv.
n NU SE BAGA. Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a afirmat ca nu-l poate suspenda pe Gigi Becali pentru aceste declaratii: „Ce pot sa le fac lui Copos, Becali sau Sechelariu? Nu pot sa-i suspend. Pentru ca daca ii suspend, vin jucatorii peste mine. Ei sunt patroni, sunt mai mari ca mine”.
– Opinii pro Iordanescu
Ioan Andone (antrenor Dinamo): „FRF a luat cea mai buna decizie si este foarte bine ca Iordanescu a ramas la echipa nationala, el este cel mai indicat”.
George Copos (patron Rapid): „Sa nu uitam ca Iordanescu a adus multe performante si bucurii romanilor. El este un om foarte serios si, in primul rand, este un bun roman”.
Dumitru Dragomir (presedinte LPF): „Daca as sti ceva necurat despre Puiu, as spune. E bine ca a ramas, pentru ca jumatate din nationala e din Divizia A”.

– „Acuzatiile lui Sandu, ridicole”
Directorul de comunicare al UEFA, Mike Lee, considera „absolut ridicole” acuzatiile presedintelui FRF, Mircea Sandu, potrivit carora forul continental ar fi sustinut arbitrajele ce au defavorizat Romania. „Orice sugestie potrivit careia ar exista anumite preferinte in randul arbitrilor desemnati e complet nefondata. Cavalerii fluierului sunt cei mai buni si sunt total independenti”, a precizat Lee. „Deciziile arbitrilor nasc uneori controverse, mai ales cand rezultatul nu e cel asteptat”, a mai adaugat responsabilul UEFA.

 
 

Urmărește-ne pe Google News