Victor Pițurcă i-a transmis în urmă cu două zile că ar fi bine să negocieze, totuși, cu reprezentanții MApN, dar Gigi Becali se ține țanțos: nu vrea să audă de negocieri!

„Nu e rău ce spune Pițurcă. Când spui să fie pace e bine. E prima dată când spune un lucru bun. Eu nu am cum să fac pace. Ei nu sunt oameni de făcut pace”, a declarat Becali la Sport.ro.

Gigi Becali se umflă-n pene: „Nu vine nimeni la ei!”

Ei au luat marca, vor să schimb și numele și vor să distrugă brandul Steaua, sa nu mai existe. Dacă nu mai există echipa asta, nu mai există Steaua. E clar. O să îi înving. O să le iau și numele și marca. O să iau totul înapoi.

Nu e greu să facă echipa CSA, ci imposibil. Ei zic că fac bani din abonamente. Dar nu vine nimeni la ei. Doar Peluza Sud poate vine. Dar cei de acolo au zis că unde sunt palmaresul și marca sunt și ei și vor susține acea echipă.

Eu le promit fanilor că într-un an voi avea tot palmaresul. Numele îl voi avea în maximum 6 luni, iar marca în maximum 1 an”, a spus Becali la TV Sport ro.

Urmărește-ne pe Google News