„Am ţinut să vă anunţ pe toţi, că mă ţin de cuvânt de data asta, aşa cred. E ultima conferinţă de presă. Am hotărât aseară, dupa ce s-a întâmplat în meci, ca eu… gata! Am terminat! Ies din fotbal, nu mă mai interesează. De ce vreau să termin? Am 65 de ani, când eram tânăr, mai puteam. Să nu dorm la 2-3 noaptea şi să fac tensiunea 16 din cauza lui Feşnic?”, a spus Gigi Becali, conform news.ro.
Și a continuat: „Ce a facut omul ăsta a pus capac! Ar trebuie să îl cheme Întuneric, nu Feşnic! Din cauza lui ies, aşa ceva nu se poate. Am făcut o socoteală: 10 milioane înainte, 10 milioane acum, plus vreo 3 milioane majorare de capital. Pot să scot banii, dacă fac micşorare de capital. Sunt aproape 23 de milioane de euro”.
Patronul FCSB susține că dacă cineva este dispus să dea 25 de milioane de euro, „mâine dau echipa!”.
„Astăzi am semnat ieşirea mea din toate funcţiile de la club, tot ce înseamnă reprezentarea FCSB-ului. Să facă Adunările Generale la FRF cum vor ei! Vali Argăseală nu va mai participa, pentru că noi nu suntem sclavi. Aşa nu se mai poate! Asta e tiranie, tirania nu o suport! N-am ce căuta. M-au biruit! Nu pot să o scot la capăt cu ei! Nedreptatea si minciuna n-am cum sa le contracarez. Sunt bine organizaţi, în sistem, sunt prea puternici. Au multe structuri în spate! Feşnic a umplut paharul, gata nu mai vreau, să aducă coasa, să taie picioarele la jucătorii mei, gata nu mai vreau, a pus capac”, a mai spus Becali.
Gigi Becali a acuzat arbitrajul lui Horațiu Feșnic de la meciul Rapid-FCSB 1-0 de duminică seară, 23 aprilie, în etapa a V-a din play-off-ul Superligii. Printre altele, Horațiu Feșnic nu l-a eliminat pe rapidistul Răzvan Onea după un fault brutal la Florinel Coman în minutul 4 al partidei din Giulești.
Patronul FCSB a spus de mai multe ori în ultimii ani că intenționează să se retragă, ultima oară în octombrie 2022, după ce FCSB a fost umilită în cupele europene pe teren propriu de Silkeborg, scor 0-5.
valjonas • 26.04.2023, 11:20
Da am auzit si eu din surse serioase ca Gigi Becali ii ia locul lui Elon Musk ca CEO la Twitter si Elon Musk in schimb preia fecesebeul lui Becali!