Aceasta este o parte din cartierul Pipera, din Bucureşti, unde se află terenul vândut de patronul Stelei→

Pe Gigi Becali l-a lovit norocul! Exact când avea mai mare nevoie de lichidităţi, Portland Trust, o companie de dezvoltare imobiliară patronată de britanicul Robert Neale, i-a umplut conturile. Finanţatorul Stelei va primi 10 milioane de euro, în schimbul unui teren de două hectare situat pe şoseaua Pipera din Capitală, pe care Portland Trust îl va folosi pentru realizarea unui nou proiect de clădiri de birouri. “Am făcut, pe 30 decembrie, o tranzacţie cu care pot să ţin Steaua timp de zece ani fără să fac absolut nimic”, a precizat latifundiarul din Pipera, după care a subliniat că nu vrea să mai comenteze nimic legat de acest subiect.

Stelistul mai deţine 280 ha de teren

Conform Ziarului Financiar, Gigi Becali este unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din Bucureşti, având în portofoliu circa 280 de hectare în oraş şi în împrejurimi.

În litigiu cu MAI pentru parcelă

Terenul lui Becali face parte dintr-o suprafaţă mai mare care, înainte de 1999, aparţinea Ministerului Sănătăţii. După acea dată, el a fost donat în suprafeţe egale către Mănăstirea Christiana şi către Ministerul de Interne, cel din urmă inaugurând aici, în 2008, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti (DRPCÎVB). Becali, care îşi dispută posesia terenului, după ce a cumpărat drepturile litigioase de la proprietarii care îl deţineau înainte de naţionalizarea sa de către statul român, se luptă în instanţă, atât cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, cât şi cu Poliţia Rutieră Bucureşti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News