«M-am săturat şi eu de mine»
Obosit de situaţia tensionată în care s-a aflat Steaua în ultimele zile, Gigi a dat cărţile pe faţă: “M-am săturat şi eu de mine. Când mă uit la televizor, numai Becali! M-am săturaaaaat”. Nici nu e de mirare că Gigi s-a săturat. Mai mult, el a şi albit vizibil, ba chiar a început să chelească. Are însă şi motive întemeiate. La presiunea fanilor şi a fostelor glorii, Gigi s-a înţeles cu MApN-ul să revină în Ghencea pe un preţ piperat: 24.400 de euro pentru fiecare meci jucat. De asemenea, tot din cauza fotbalului, Becali e ameninţat cu condamnarea la patru ani de închisoare în cazul “Valiza”. Pentru a apăra Steaua, Gigi s-a certat cu acţionarul dinamovist Dragoş Săvulescu. L-a numit pe acesta homosexual, iar Săvulescu l-a acţionat în justiţie, cerându- i 2.500.000 € despăgubiri! Dacă adăugăm la acestea şi prestaţia mediocră a Stelei, aproape ieşită din lupta pentru titlu, e de înţeles de ce Gigi Becali a albit şi a început să chelească.
«Lippi» o vede pe CFR Cluj favorită la titlu
La finalul antrenamentului, Mihai Stoichiţă “Lippi” a susţinut o conferinţă de presă: “Prea multe vorbe strică. Principala favorită la titlu din punct de vedere matematic este CFR Cluj. Celelalte echipe încearcă să recupereze ce au pierdut până acum. Totuşi, dacă nu credeam în titlu, nu reveneam la Steaua. Legat de fanii care m-au contestat, ce să vă spun? Nu-i prima oară”.
fotografii: Emanuel Apostol