Comentează“În anii 80, la Steaua, Valentin era mai mult decât un manager. Era, de fapt, o platoşă între noi şi putere”, îşi aminteşte Emeric Ienei, tehnicianul care a bifat cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc. Cum participa, efectiv, Valentin, la succesul Stelei? Explică Nea Imi: “Era un tip deosebit de timid. Nu vorbea niciodată în faoea unui grup de oameni. Nici măcar în vestiarul jucătorilor. În schimb, Valentin lua fiecare fotbalist în parte şi, între patru ochi, îl sfătuia, îl certa sau îl îmbărbăta. Aşa proceda cu toţi, de la titular la ultima rezervă”, spune Ienei.
Fostul antrenor al Stelei e convins că doar un bun management ar putea redresa echipa: “Revenirea lui Valentin în Ghencea ar fi benefică pentru «roşalbaştri ». E extrem de inteligent, ar vorbi puţin şi ar face multe. Gigi, ia-l pe Ceauşescu! E o recomandare serioasă”, i-a transmis Nea Imi lui Becali. Valentin Ceauşescu a fost aproape de stelişti în perioada 1980-1989. În acest interval de timp s-a consumat cea mai importantă aventură europeană a unei echipe româneşti: câştigarea Cupei Campionilor Europeni (1986) şi disputarea finalei acestei competiţi, trei ani mai târziu. Bine ancorat în istoria Stelei, Valentin Ceauşescu lucrează, în prezent, la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.
Becali era un puşti simpatic, cu mustaţă
Deşi îl critică tot mai des pe patronul Stelei, Gigi Becali, pentru situaţia confuză în care se găseşte echipa, Emeric Ienei spune că atunci când pregătea formaţia din Ghencea, Gigi nu era un tip incomod: “Îl ştiu de mult timp pe Becali, de când avea 16-17 ani. Mi-l amintesc ca pe un puşti simpatic, cu mustaţă, care îi scotea în lume pe jucătorii Stelei. În special pe Hagi, pe Balint şi pe Belodedici. Gigi nu era un tip incomod, dar n-aş fi crezut vreodată că ar putea ajunge patronul Stelei”.
Îi alerga cu sania trasă de cai
Celebrele stagii de pregătire de la Forban, pe munte, în miezul iernii, sunt descrise de Emeric Ienei tot pe un ton glumeţ: “Când se pregăteau pentru rezistenţă, îi alergam cu sania cu cai. Ei pe jos, eu în sanie. Fugeau pe distanţe mari. Țin minte că cei mai buni erau Belodedici, Tudorel Stoica, Bălan şi Balint, în vreme ce Majearu, Bumbescu şi Iovan rămâneau şi câte şase kilometri în urma fruntaşilor. Oricum, zece zile erau suficiente pentru încărcarea bateriilor”.
«N-am avut numai îngeri la Steaua»
Emeric Ienei a antrenat aproape zece ani în Ghencea şi spune că perioada care a culminat cu adjudecarea Cupei Campionilor, e zugrăvită eronat numai în culori roz.
“Se vorbeşte mereu la superlativ despre aşa-zisa echipă a viteziştilor. Dar să nu vă închipuiţi că la Steaua, în anii 80, curgea doar lapte şi miere. Erau multe probleme spinoase de rezolvat pentru antrenor”, spune Nea Imi. “În primul rând că n-am avut numai îngeri la Steaua. Erau, într-adevăr, fotbalişti valoroşi, dar aveau şi ei carenţele lor. De exemplu, Bărbulescu, Bumbescu şi Iovan beau câteodată pe rupte, dar nu puteam să renunţ la ei. Beau, dar băgau şi capul în cramponul adversarului”, continuă dezvăluirea Nea Imi. “Fiecare dintre cei trei aveau programe diferite de recuperare. În cazul lui Bumbescu sau al lui Iovan era simplu. Ei se puneau pe picioare prin antrenamente. Pe Bumbi, în schimb, îl trimiteam direct la masaj”, îşi aminteşte râzând Ienei
Amendă pentru antrenamente uşoare
Emeric Ienei are şi amintiri neplăcute din Ghencea: “Fazele mai nasoale se leagă de «Balaurul» Ilie Ceauşescu. La propunerea sa am fost amendat pe motiv că nu i-am rupt pe elevii mei la antrenamente. Ilie mai venea în tribune şi asista la pregătirea echipei. Cu o zi înainte de un meci important, îi lăsam pe băieţi mai lejer. Nu îngraşi porcul în ajun, ci în timp. S-a întâmplat să pierdem acea partidă, iar Ilie Ceauşescu era ferm convins că motivul înfrângerii a fost antrenamentul mai uşor, comandat de mine”, se amuză Ienei.