Solicitarea lui Cornățeanu a fost aprobată de către factorii decizionali ai formaţiei ploieştene, iar, în regim de urgenţă, s-au demarat discuţiile pentru numirea unui nou antrenor principal.
Astfel, în urma discuţiilor purtate de către Cristi Vlad, preşedintele Clubului FC Petrolul Ploieşti, cu antrenorul Gheorghe Multescu (67 de ani), s-a ajuns la un acord cu cel care se va afla, cu această ocazie, la cel de-al patrulea său mandat pe banca “galben-albaştrilor”, după cele din 2003-2004, 2012 şi 2014.
Experimentatul tehnician va semna un contract valabil până la finalul acestei ediţii de campionat, urmând să fie ajutat de către un staff alcătuit din Daniel Timofte (antrenor secund), Yuksel Yesilova (preparator fizic) şi Cătălin Mulţescu (antrenor cu portarii).
- Mulţescu va debuta pe banca prahovenilor în acest mandat într-un meci decisiv pentru promovare: Petrolul – Universitatea Cluj este programat sâmbătă, de la ora 18:30.
În acest moment, Petrolul este pe locul 5, cu 53 de puncte. Pe primele două locuri, care promovează direct, sunt Sportul Snagov, 59 de puncte, şi Academica Clinceni, 58 de puncte. Pe locul 3, care duce la baraj, sunt în acest moment U Cluj şi Chindia, cu câte 57 de puncte.
Liga 2, etapa a 26-a. Doar nul pentru Cluj. Petrolul a luat trei pe Bega. Rezultate