Gigi Becali a primit, ieri, o veste proastă. Steaua a pierdut primul proces cu Armata şi latifundiarul din Pipera e obligat să plătească restanţa de 400.000 de euro. În caz contrar, Steaua ar putea fi executată silit şi se va pune sechestru pe drepturile federative ale jucătorilor. Cu o zi înaintea sentinţei, Gigi Becali declara că nu va plăti niciodată datoria către MApN şi că nu este interesat să readucă echipa în Ghencea.
Va pierde şi «marca» Steaua?
Tot ieri, steliştii au mai pierdut o bătălie, cea cu Clubul Sportiv al Armatei, căruia i s-a dat dreptate în cazul evacuării Stelei din Ghencea. În acest caz, nu a mai fost luată şi o hotărâre judecătorească deoarece echipa a părăsit deja stadionul. Ambele decizii ale Tribunalului Bucureşti pot fi atacate de patronul Gigi Becali cu recurs. În pararel, Steaua are pe rol un alt proces cu Armata, instituţia statului solicitând retragerea dreptului de a mai folosi marca “Steaua”.