Norocul proverbial pare să fi părăsit Steaua la tragerea la sorţi a grupelor Europa League, ce a avut loc ieri, la Monte Carlo. Formaţia roş-albastră a fost trimisă într- o “grupă a morţii”, alături de FC Liverpool, Napoli şi FC Utrecht. În luna februarie a acestui an, atunci când Unirea Urziceni a dat piept cu Liverpool în 16-imile Europa League, Gigi Becali declara nonşalant că englezii îi vor administra o corecţie serioasă echipei ialomiţene.

«În zi mare, îi batem pe toţi»

“Ce pronostic să dau eu la Unirea? Bate Liverpool cu 24-0, aia se întâmplă!”, declara latifundiarul din Pipera. Chiar dacă “lupii din Bărăgan” s-au descurcat onorabil în faţa uneia dintre cel mai temute echipe de pe continent, 0-1 la Liverpool şi 1-3 acasă, după ce au deschis scorul, Becali nu a fost impresionat. “Când s-au supărat englezii, imediat au dat gol. A jucat bine Unirea, dar e diferenţă de valoare. Păi, Steaua, dacă joacă bine, o bate pe Liverpool”. La jumătate de an de la acea declaraţie, Steaua are şansa să demonstreze că declaraţiile lui Becali nu au fost doar vorbe în vânt. De altfel, patronul stelist a rămas la fel de optimist: “Dacă prindem o zi mare, îi batem pe toţi. Nu are rost să mă laud acum, o să vedeţi pe parcurs. Avem câţiva jucători de mare valoare, care pot face diferenţa”, s-a entuziasmat Gigi Becali.

Cum a ajuns o firmă de avocați să pună poprire pe indemnizația de handicap a victimei unui accident auto: „Mi-au zis că pot scoate despăgubiri. M-au păcălit, am semnat, asta e”
Recomandări
Cum a ajuns o firmă de avocați să pună poprire pe indemnizația de handicap a victimei unui accident auto: „Mi-au zis că pot scoate despăgubiri. M-au păcălit, am semnat, asta e”

4511-286259-15steauaepa01.jpg

Adversarele Stelei în Europa League

FC LIVERPOOL
Data înfiinţării: 15 martie 1892
Stadion: Anfield (45.276 locuri)
Antrenor: Roy Hogdson
Echipa tip: Reina – Johnson, Carragher, Skrtel, Agger – Kuyt, Lucas, Gerrard, Jovanovici – Torres, NGog
Palmares: 18 campionate ale Angliei; 7 Cupe ale Angliei; 7 Cupe ale Ligii Angliei; 15 Supercupe ale Angliei; 5 Ligi ale Campionilor; 3 Cupe UEFA; 3 Supercupe ale Europei

SSC NAPOLI
Data înfiinţării
: 1 august 1926
Stadion:
San Paolo (60240 locuri)
Antrenor:
Walter Mazzarri
Echipa tip: De Sanctis – Grava, P. Cannavaro, Aronica – Maggio, Pazienza, Gargano, Dossena – Hamsik – Lavezzi, Cavani
Palmares: 2 campionate ale Italiei; 3 Cupe ale Italiei; o Supercupă a Italiei; 1 Cupă UEFA

FC UTRECHT
Data înfiinţării:
1 iulie 1970
Stadion: Galgenwaard (24,426 locuri)
Antrenor: Ton du Chatinier
Echipa tip: Vorm – Cornelisse, Schut, Wuytens, Neşu – Asare, Lensky, Silberbauer, Mertens – Duplan, Van Wolfswinkel 4511-286260-ilie.jpg
Palmares: 1 titlu de campioană a Olandei; 3 Cupe ale Olandei; o Supercupă a Olandei

Ilie Dumitrescu: «O provocare»

Ilie Dumitrescu, antrenorul Stelei, consideră că tragerea la sorţi nu a avantajat sub nici o formă echipa roş-albastră: “Este extraordinar pentru noi, pentru antrenori, pentru jucători. Este o provocare pentru toată lumea, o grupă foarte grea. Nu ai ocazia să joci în fiecare zi cu Liverpool sau cu Napoli”.

Ruptura din interior crește: Bloggerii militari ruși critică vehement Kremlinul și strategia folosită în războiul din Ucraina
Recomandări
Ruptura din interior crește: Bloggerii militari ruși critică vehement Kremlinul și strategia folosită în războiul din Ucraina

Dorel: «O grupă frumoasă»

Dorel Stoica, mijlocaşul Stelei, e încântat de echipele pe care le va întâlni : “E o grupă foarte frumoasă. Normal că Steaua are şanse de calificare, altfel nu mai jucam. Vom lupta de la egal la egal cu toţi”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

9 mașini pe care un mecanic auto spune că nu le-ar cumpăra niciodată: ”Costul reparațiilor este mult mai mare”
Știrileprotv.ro
9 mașini pe care un mecanic auto spune că nu le-ar cumpăra niciodată: ”Costul reparațiilor este mult mai mare”
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Libertateapentrufemei.ro
Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Cele două ingrediente naturale care te scapă de molii. Sunt extrem de eficiente și acționează într-un timp scurt
FANATIK.RO
Cele două ingrediente naturale care te scapă de molii. Sunt extrem de eficiente și acționează într-un timp scurt
Nunta secretă: Gina, fiica lui Michael Schumacher, s-a căsătorit în Mallorca
GSP.RO
Nunta secretă: Gina, fiica lui Michael Schumacher, s-a căsătorit în Mallorca
Planta miraculoasă peste care mulți români calcă și o consideră buruiană. Are beneficii uimitoare și poate ajuta la tratarea a numeroase boli
FANATIK.RO
Planta miraculoasă peste care mulți români calcă și o consideră buruiană. Are beneficii uimitoare și poate ajuta la tratarea a numeroase boli
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
A venit iarna la munte, la final de septembrie. Ninge la Bâlea Lac, în Poiana Braşov şi nordul Carpaţilor Orientali
Observatornews.ro
A venit iarna la munte, la final de septembrie. Ninge la Bâlea Lac, în Poiana Braşov şi nordul Carpaţilor Orientali
Horoscop 30 septembrie 2024. Gemenii au ceva esențial de protejat astăzi și este de ajuns să vrea, iar dorința lor va fi pe jumătate împlinită
HOROSCOP
Horoscop 30 septembrie 2024. Gemenii au ceva esențial de protejat astăzi și este de ajuns să vrea, iar dorința lor va fi pe jumătate împlinită

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI