Soția lui Gil Mărdărescu, Stephanie, a anunțat pe Facebook că fostul fotbalist și antrenor urma să suporte marți o intervenție chirurgicală de îndepărtare a prostatei după ce a fost diagnosticat cu cancer la această glandă.

”După mai multe vizite la doctor și o biopsie, am aflat că are cancer la prostată pe 17 mai. E programat pentru o prostatectomie radicală asistată robotic pe 27 iunie.

Vreau să ne trimiteți energie pozitivă, să vă rugați pentru el, și cel mai important să-i îmbrățișați pe cei dragi. Vă rugăm să vă gândiți la el. Bucurați-vă de zilele de vară și fiți recunoscători că aveți alături familii și prieteni, deoarece ei sunt cei pentru care trăim”, este un fragment din postarea amplă a femeii, alături de care Gil are doi copii, scrie Gazeta Sporturilor.

Gil Mărădrescu a jucat la Politehnica Iași (1970-1973), a fost antrenor la Farul Constanța. Este stabilit în Newport Coast, la o oră de mers cu mașina de Los Angeles.

Fostul internațional Liță Dumitru a trecut cu bine peste o operație asemănătoare. 


Te-ar mai putea interesa și: EXCLUSIV/ Am aflat ce salariu are Victor Slav la Kanal D!  Suma e fabuloasă

 
 

Urmărește-ne pe Google News