Legendara trupă Boney M a susţinut, la finalul săptămânii trecute, la Deva, un concert la care au asistat peste 5.000 de fani. Printre spectatori s-au aflat şi componentele lotului naţional de gimnastică, însoţite de antrenorul coordonator, Nicolae Forminte.

De cum au aflat că gimnastele se află în public, membrii trupei Boney M le-au invitat pe sportive pe scenă. Sandra Izbaşa, campioana olimpică de la Beijing, a fost cea mai dezinvoltă, cântând alături de solistul vocal al trupei melodii, precum “Rasputin” sau “Hooray! Hooray!”.

Mari admiratori ai gimnasticii feminine româneşti, cei de la Boney M le-au arătat fetelor noastre imagini înregistrate pe telefoanele lor mobile, de la diferite concursuri la care ele au participat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News