Marian Drăgulescu, liderul echipei de gimnastică a României nu a făcut deplasarea în Franţa, pentru a participa la Europenele, programate la finalul acestei săptămâni. Obligat să stea departe de sala de gimnastică din cauza unei accidentări mai vechi, care i-a dat mari bătăi de cap, Drăgulescu va urmări competiţia din faţa televizorului, mai precis din postura de comentator tv al postului TVR 2. Chiar dacă nu se va afla în sala de gimnastică, în calitate de competitor, liderul echipei României este convins că gimnaştii vor reveni în ţară cu medalii de aur.
”Ştiu că  nu le vom putea egala pe fete la numărul de medalii de aur, dar, avem şi noi, şansele noastre la aur. Flavius Koczi, îşi poate apăra titlul continetal la sol, iar, dacă, va executa curat cele două sărituri dificile pe care le-a pregătit nimeni nu-l va putea da jos de pe prima poziţie a podiumului la acest aparat. Şi Marius Berbecar are şanse la medalii, la paralele. Totul e să-şi stăpânească emoţiile”, a declarat Drăgulescu pentru Libertatea, care nu a uitat nici de întrecerea pe echipe. ”Sunt sigur că vom intra în finală. Dacă stăm pe aparate şi ne facem bine treaba prindem şi podiumul”, a mai spus încrezător Drăgulescu.
A terminat perioada de recuperare
De aproape două săptămâni, Marian Drăgulescu şi-a reluat în forţă antrenamentele în sala din complexul ”Lia Manoliu”, încheiind astfel perioada de recuperare medicală de după operaţia suferită la gleznă. ”Acum am intrat şi eu în pâine cum se spune. Mă simt foarte bine, iar la Olimpiada de la Londra am ca obiectiv, cel puţin o medalie de aur”, a precizat Drăgulescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News