Pentru președintele LPF, Gino Iorgulescu, meciului caritabil de fotbal ”Generații pentru generații!” dintre naționalele de aur ale României și Italiei, desfășurat aseară în sala Floreasca, a avut o conotație aparte.
Evenimentul a fost organizat de Societatea Academică a Științelor Comportamentale din România, care este condusă de soția șefului LPF, lector univ. dr. Gabriela Iorgulescu.
Gino Iorgulescu și-a ajutat destul de mult soția. I-a adus la București pe foștii campioni mondiali Giancarlo Antognoni, Franco Baresi, Giuseppe Dossena sau Pietro Vierchowod, dar alte câteva staruri din naționala Italiei precum Salvatore Schillaci, Stefano Tacconi, Ruggiero Rizzitelli și Roberto Galia.
În plus, sponsorul principal al Cupei Ligii a susținut evenimentul organizat de Societatea Academică a Științelor Comportamentale din România împreună cu Ambasada Italiei la București.
”Fondurile obținute în urma acestor manifestări sportive vor fi direcționate în vederea finalizării construcției centrului social al parohiei Lada, din județul Teleorman, intitulat „Mană Cerească”. Construcția centrului a început anul acesta, ca parte a unui proiect-pilot al Societății Academice ale Științelor Comportamentale din România.
Deasemenea, de dată recentă, președinta Societății, dna lector univ. dr. Gabriela Iorgulescu a indentificat un nou așezământ din județul Covasna, într-o comunitate care, își proiectează, din toate puterile, celor care pot ajuta, nevoia amenajării unei bucătării sociale pentru hrănirea copiilor săraci, dar și a bătrînilor neajutorați”, se arată pe site-ul Societății Academice ale Științelor Comportamentale din România.
”Nu s-au strâns doar bani din vânzarea biletelor de intrare la meci, au fost donate și materiale de construcție și alimente”, a completat Alexandra Paiu, membru al Societății Academice ale Științelor Comportamentale din România.
Societatea Academica a Știintelor Comportamentale din Romania este o organizatie non-guvernamentală, ce are ca obiectiv principal, bivalența abordării științifice, în ceea ce privește știintele comportamentelor umane, la intersecția cu nevoile reale ale unor comunități dezavantajate – cazul copiilor abuzați fiind de primă importanță în strategia de acțiune a Societății prin implicarea atât a personalităților din lumea academică cât și socială. Printre vectorii de imagine, care sprijină acest demers sunt personalitățile sportului și civismului mondial, Nadia Comăneci și Ilie Năstase.