“Ar trebui ca Victor Piţurcă şi Răzvan Burleanu să se aşeze faţa în faţă şi să discute clar despre această problemă. Nu cred că e momentul potrivit pentru schimbarea selecţionerului”, a declarat Goian la Look TV.
Acesta consideră că România este aproape calificată la Euro 2016. “La cum mi-am făcut eu calculele, în proporţie de 90% suntem calificaţi. Cu 16 puncte, în grupa noastră, te califici”, a adăugat fundaşul de la Asteras Tripolis.
El a dezvăluit perioada în care va trebui să stea departe de gazon, după accidentarea din partida cu Ungaria. “Recuperarea va fi timp de 2-3 săptămâni. Eu nu mă gândesc acum la meciul cu Irlanda de Nord, mă gândesc să mă refac cât mai repede, pentru a putea juca la echipa de club”, a încheiat Goian.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Adevarul.ro
Un medic de top dezvăluie cinci lucruri aparent inofensive ce duc la cancer, de care oamenii nu au habar
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Observatornews.ro
A venit în 1990 din SUA în România pentru a-şi căuta o soţie. 200 de răspunsuri a primit la scrisoare
HOROSCOP
Horoscop 11 mai 2025. Vărsătorii au ceva de învățat din situațiile dificile ale acestei zile și ar fi bine să nu piardă ocazia