După 2-1 la Chiajna, duminică seară, Nicolae Dică a vorbit despre transferurile lui Bogdan Planici, de la Vojvodina Novi Sad, și Cătălin Golofca, de la Botoșani.
Golofca și Bogdan Planici, la FCSB. Probleme cu cartea vreme a sârbului
”Este un lucru bun că am avut reacție după 0-1, am văzut motivație la băieți ca la Plzen. Îmi place să promovez tineri, le transmit să aibă în continuare încredere în ei și pot deveni jucători importanți.
Trebuie să am o strategie cu aceste meciuri cu Sporting Lisabona, din play-off-ul Ligii Campionilor, și am încercat să mai dau șansă și celor care au jucat mai puțin.
Mi i-am dorit pe Golofca și Planici. Mi l-am dorit și pe Băluță. E bine că deja l-am luat pe Golofca, sunt convins că ne va ajuta.
Nu va avea probleme că a spus că e dinamovist. E jucător profesionist. Am înțeles că va dura vreo lună până va veni cartea verde a lui Planic. Din ce am discutat cu patronul, vor mai veni jucători”, a spus Dică la Dolce Sport.
Golofca și Bogdan Planici, la FCSB. Chitoșcă, trimis la schimb în Moldova
În schimbul lui Golofca, FC Botoșani va primi 400.000 de euro și 60% din sumele încasate dintr-un eventual transfer ulterior.
”Jucătorul a părăsit deja echipa, aflându-se la București, unde se va alătura formației FCSB”, a afirmat Cornel Șfaițer, președintele moldovenilor.
Sebastian Chitoșcă a ajuns la Botoșani, în afacerea Golofca. Mijlocașul în vârstă de 24 de ani a fost cumpărat de gruparea bucureșteană de la Ceahlăul, în 2015, când pe banca Stelei se aflau Mirel Rădoi și Nicolae Dică, dar a ajuns la echipă în 2016. Chitoșcă a jucat un singur meci în tricoul roș-albastru, în Cupa României, cu Foresta Suceava. Nu a apucat să joace în Liga 1 pentru FCSB. 50.000 de euro a plătit FCSB pentru Chitoșcă, în 2015.
Cătălin Golofca, în vârstă de 27 de ani, a marcat trei goluri în primele patru etape ale acestui campionat, reușind o dublă în meciul de vineri din deplasare cu FC Voluntari (3-1).
Patronul Stelei, Gigi Becali, a dezvaluit cum a fost convins de Golofca să îl transfere la Steaua, deși nu voia sa plăteasta 400.000 pe jucător, ci o sumă mai mică, în jur de 300.000 de euro. ”Am vorbit cu el, mi-a zis „ia-mă de aici, că dau gol dacă mă bagi, o să dau gol cu Sporting Lisabona. ”M-a impresionat și am zis să mai dau 100.000 de euro, și am dat 400.000 pe 40%. Pe mine nu mă intereseaza să iau bani pe el, ci să îl am acum la echipă”.
Și aducerea lui Planici a necesitat o cheltuială de aproximativ 300.000 de euro.
”Îl cunosc de mult timp, îl cunosc pe agentul lui, sunt băieți deosebiți. Planic a jucat destul de mult în ultimele două ediții de campionat. Nu știu de ce nu l-a ținut Steaua Roșie, probabil era prea tânăr atunci. Personal nu cred că este mai valoros decât Bălașa. Sub nicio formă nu poate fi mai bun decât Bălașa. Sunt convins că Bălașa va fi în scurt timp în echipa națională”, a declarat Florin Iacob, la Digi Sport Matinal. ”Cred că e cu Larie la bătaie. Dar are 1,90 m și vârsta îl recomandă, 25 de ani. Cred că va trebui să lupte ca să-și câștige un loc de titular, pentru că și Larie cred că își va reveni”, a mai spus Florin Iacob.
”Nu vom putea să-l trecem pe lista UEFA pentru play-off, deoarece a jucat cu echipa sa în Europa League. Dar este un jucător pe care ni l-am dorit și sunt convins că ne va ajuta”, a spus Dică, la conferința de presă de după meciul cu Chiajna.
Planici va semna cu roș-albaștrii pentru 5 sezoane. El a a ajuns la Vojvodina în 2016 de la OFK Belgrad și a mai evoluat în cariera sa pentru Sloboda Uzice, FK Bezanija și Steaua Roșie Belgrad. 34 de meciuri și un gol are Planic în sezonul trecut pentru echipa din Novi Sad. 600.000 de euro este cota de piață a lui Planic, conform transfermarkt.com.
Citiți și FCSB negociază cu stoperul sârb Bogdan Planici. Sârbii au crescut pretențiile
Cătălin Ștefănescu a ales să semneze cu CSM Poli Iași. Echipa finanțată de Gigi Becali va încasa 15.000 de euro. Mijlocașul în vârstă de 22 de ani va semna astăzi cu moldovenii pentru două sezoane. Prin cedarea lui Ștefănescu, patronul roș-albaștrilor va economisi 162.000 de euro, însemnând salariul lui Ștefănescu în anii pe care-i mai avea de contract cu FCSB. Ștefănescu a fost cumpărat de de FCSB de la Ceahlăul, în 2015, dar a ajuns la echipă la începutul lui 2016, pentru 50.000 de euro. Mijlocașul nu a reușit să se impună la vicecampioană și a fost împrumutat la Voluntari și Iași, fără a juca vreun meci pentru roș-albaștri.