Adjudecată la doar 112” distanță de următorul clasat, columbianul Nairo Quintana, victoria lui Froome, asezonată cu un cec de 450.000 euro, a fost adesea contestată, de specialiști, dar și de unii dintre pricepuții spectatori francezi, după ce britanicul s-a desprins în etapa a 10-a, pe cățărarea La-Pierre-de-Saint-Martin, când a avut un pedalaj neverosimil, cu o cadență de 120 de pedale pe minut (2 pe secundă), în condițiile unei pante cu o înclinație de 10 la sută și mai mult.
Ultima etapă, a 21-a, disputată duminică, Sevres Grand Paris Seine Ouest — Paris Champs-Elysees, 109,5 km, o defilare prin banlieu-ul parizian și apoi pe cel mai faimos bulevard din lume, a fost câștigată de germanul Andre Greipel (Lotto Soudal), la a 4-a victorie de etapă anul acesta, urmat de francezul Bryan Coquard (Europcar) și de norvegianul Alexander Kristoff (Katiușa).
Din cauza asfaltului și macadamului ude din centrul Parisului, organizatorii au făcut apel la o prevedere guvernamentală, plutonul fiind cronometrat la intrarea în primul tur de pe Champs Elysees, cu 68,5 km înainte de sosirea care a desemnat câștigătorul. Astfel, în urma acestei decizii câștigătorul final al Turului Franței 2015 a fost cunoscut oficial cu aproape 2 ore mai devreme.