Ultimul rezultat obţinut pe teren propriu în campionatul Italiei, de Inter Milano, 1-0 acasă cu Lecce, a echivalat cu un nou record stabilit de portughezul Jose Mourinho. Antrenorul echipei la care joacă Cristi Chivu a bifat 100 de meciuri fără înfrângere pe teren propriu.

Antrenorul portughez Jose Mourinho a demonstrat şi în acest sezon că este foarte greu de bătut, mai ales atunci când joacă în faţa propriilor suporteri. Cu victoria obţinută de Inter Milano, contra lui Lecce (1-0), Mourinho şi-a trecut în cont 100 de partide fără înfrângere acasă, iar formaţia lui Cristian Chivu era lider în Serie A după primele patru etape. Incredibila serie a început în 2002, când Jose a fost instalat pe banca tehnică a lui FC Porto, formaţie care nu a fost îngenuncheată pe teren propriu timp de două sezoane, adică 38 de meciuri. Povestea s-a repetat în perioada petrecută pe banca tehnică a lui Chelsea (2004-2007), pentru că Mourinho n-a pierdut nici măcar una dintre cele 60 de partide disputate pe Stamford Bridge.

Neînvins, dar demis

Totuşi, acest detaliu nu l-a impresionat pe patronul londonezilor, miliardarul rus Roman Abramovici,
care l-a demis pe Mourinho în toamna anului trecut, din cauza startului slab de sezon în Premier League şi în Liga Campionilor, competiţie pe care reuşise să o câştige, cu FC Porto, în 2004. Portughezul nu s-a dezminţit nici după ce a devenit antrenorul lui Inter Milano. Nerazzurrii au jucat pînă acum două meciuri pe Giuseppe Meazza, ambele câştigate de elevii lui Jose Mourinho: 2-1 împotriva Cataniei lui Walter Zenga şi Nicolae Dică şi 1-0 cu Lecce, rezultate în urma cărora lusitanul se poate lăuda că a atins suta de partide fără înfrângere acasă. Detaliu statistic care a contribuit decisiv la succesele înregistrate de Mourinho în ligile din Portugalia şi Anglia: două titluri de campion cu FC Porto (2003 şi 2004) şi tot atâtea titluri de campion cu Chelsea (2005 şi 2006).

Felicitat de Moratti

Patronul lui Inter Milano, Massimo Moratti (foto), a ţinut să-l felicite pe Jose Mourinho: „Ştiam că Mourinho este antrenorul ideal pentru Inter, iar cele 100 de meciuri fără înfrângere acasă îi demonstrează încă o dată valoarea”. Surprinzător, portughezul a afirmat că nu-l interesează noul record stabilit. „Eu vreau să câştig trofee, nu să număr câte meciuri am fără înfrângere. Degeaba eşti neînvins dacă nu reuşeşti să câştigi trofee. În plus, acest record nu mi se datorează doar mie, ci
şi jucătorilor pe care i-am antrenat”, a spus Jose Mourinho.

Urmărește-ne pe Google News