În meciul care se va juca luni seară pe Arena Naţională nu se vor întâlni “doar” liderul campionatului şi ocupanta locului secund, ci şi echipele care au realizat cele mai lungi serii de invincibilitate în actualul sezon intern.
Steaua n-a pierdut 11 meciuri consecutive în campionat şi în cupă (10 victorii şi o remiză) în toamna anului trecut, mai exact între 2 septembrie (2-1 cu Oţelul Galaţi) şi 18 noiembrie (2-1 cu CS Turnu Severin).
Petrolul le-a dat replica roş-albaştrilor în această primăvară, ajungând tot la 11 partide la rând fără eşec, datorită succesului cu Oţelul bifat joi în cupă.
Contra, doar un eşec în 16 partide!
Seria de invincibilitate a ploieştenilor a început anul trecut, pe 27 noiembrie, tot în cupă, la 2-1 cu Chiajna.
“Trebuie să facem şi cu Steaua o figură frumoasă”, a declarat Cosmin Contra, cel datorită căruia “lupii” sunt revelaţia sezonului.
De când a devenit antrenor la Ploieşti, “Guriţă” a pierdut un singur meci din 16!

Urmărește-ne pe Google News