Răzvan Cojanu, uriaşul de 2,02, va trece vinerea viitoare, printr-un alt ”hop” al carierei. Una care se anunţă promiţătoare, dacă ţinem cont de faptul că boxerul originar din Pucheni, Dâmboviţa, deţine deja o centură de campion – e drept, una de mai mică importanţă, WBO Asia Pacific – cucerită pe 27 iulie, anul trecut, când la făcut KO în repriza a şaptea pe argentinianul Manuel Pucheta. Cojanu, membru al echipei ”Journeyman”, stabilit din 2011 în Las Vegas şi care va împlini 28 de ani luna viitoare, în 10 martie, are, până acum 12 victorii, dintre care 7 prin KO şi o înfrângere, una suferită la puncte chiar la debutul lui ca profesionist, acum aproape 4 ani.

Între timp, Răzvan, a fost caracterizat de fostul campion al greilor la WBO, Lamon Brewster – acesta fiind omul care i-a administrat ultima înfrângere marelui Wladimir Klitschko, printr-un KO devastator în repriza a cincea, în 2004 – drept un pugilist ”care e mai talentat chiar şi decât fraţii Klitschko”, câştigându-şi un loc onorabil printre boxerii categoriei. Şi chiar dacă nu a făcut încă pasul spre marile bătălii, cu marile nume ale greilor, Cojanu e socotit, de exemplu, favoritul câştigării turneului Boxcino, organizat de postul tv de sport ESPN 2.


În sferturile de finală, ce vor avea loc pe 20 februarie, Cojanu va încrucişa mănuşile cu americanul Ed Fountain, un boxer neînvins până acum. Semifinalele turneului, unul deja de prestigiu în boxul de peste Ocean, fiind organizat pentru două categorii de greutate, mijlocie mică şi grea, vor avea loc pe 10 aprilie, iar finala în 22 mai.

Dacă va trece cu bine, sper eu, peste cele 3 lupte prin care va putea căştiga turneul, în faţa lui Cojanu se vor deschide alte şi alte perspective pentru viitor. Şi ţinând cont de datele lui fizice, de seriozitatea în pregătire, putem anticipa că Răzvan pare, la ora actuală, românul cu cele mai realiste şanse de a ataca, într-o zi, centura mondială a greilor la una dintre cele 4 versiuni importante existente.

Doar dacă, în 28 februarie, Cristian ”Hammer” Ciocan nu va răsturna orice „calcul al hârtiei” şi îl va învinge, chiar pe ”terenul”acestuia, pe arogantul britanic Tyson Fury.

Altfel, Cojanu are prima şansă de a deveni, într-o zi, acel român .

 
 

Urmărește-ne pe Google News