Halep, în vârstă de 31 de ani, nu a mai jucat un meci oficial de tenis din 29 august 2022, fiind suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) după ce a fost depistată pozitiv cu o substanță interzisă, roxadustat, la ediția de anul trecut a US Open.
Despre audierea de la Londra a Simonei Halep a vorbit și fosta mare gimnastă Nadia Comăneci.
„Din ce știu, va merge la Londra, la această înfățișare. Mă bucur că poate să vorbească despre ceea ce este important pentru ea. Să sperăm că acest lucru se va închide ca să își vadă și ea de viață și de carieră. Nu comentez ce este normal, Simona e un om extraordinar, sunt sigură că va ieși bine la sfârșit”, a declarat Nadia Comăneci pentru RO TV, conform sport.ro.
Agenția Sports Resolutions oferă, la nivel global, servicii de arbitraj, mediere, tribunal și expertiză, fiind prezentată pe site-ul propriu drept o „alternativă rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor în procesele interne și în litigiile din instanță”.
Potrivit GSP, oganizația independentă publică soluțiile în câteva zile sau chiar săptămâni, intervalul de timp depinzând de fiecare caz în parte.
Simona Halep a fost informată de testul pozitiv la substanța interzisă pe 7 octombrie 2022. De atunci, jucătoarea din Constanța a cerut să fie judecată de o comisie independentă, iar audierea sa a fost amânată până acum de trei ori.
Între timp, ITIA a anunțat pe 19 mai că au fost descoperite „iregularități” în pașaportul biologic al Simonei Halep.
Sportiva spune că este victima unei contaminări, în cazul testării pozitive cu roxadustat și și-a exprimat nemulțumirile din cauza amânării audierii sale.
„Aștept să fiu judecată din luna octombrie a anului trecut. În decembrie am reușit, în sfârșit, datorită experților, să demonstrez că lotul de suplimente pe care îl foloseam era contaminat, de aici și rezultatul pozitiv al testului. Acum știu cu siguranță că voi rata Australian Open, Roland Garros și Wimbledon. Nu mai menționez că am pierdut toate punctele, clasamentul. Nu doar că îmi omoară reputația, dar nici nu vreau să discut despre urmările asupra sănătății mele mintale”, scria Simona Halep pe Instagram pe 24 mai.
Foto: Hepta