Managerul tehnic al Viitorului a dezvăluit condiţiile în care i-ar prelua pe „tricolori”.

Nu pot antrena România şi Viitorul în acelaşi timp. Nu mă pot concentra în mod egal la ambele, însă mă văd preluând o naţională ambiţioasă şi câştigând cu ea. Acesta este obiectivul meu. Întotdeauna am vrut să câştig, aceasta este mentalitatea mea”.

Hagi e văzut de şefii FRF pe lista posibililor înlocuitori ai germanului Christoph Daum. Consilierul federal Andrei Vochin a declarat că s-a ajuns la această soluţie deoarece Mircea Lucescu şi Cosmin Olăroiu sunt antrenori „prea scumpi”. Contractul lui Daum expiră la finalul preliminariilor Mondialului din 2018. ”Tricolorii” mai au doar şanse matematice de calificare la turneul final din Rusia. Au doar şase puncte după şase meciuri.

Gică Hagi trece prin momente grele cu Viitorul, însă fostul internațional român și-a făcut timp pentru a acorda un interviu elvețienilor de la „Le Matin”, în care a vorbit și despre ascensiunea fiului său, Ianis.

Descris de elvețieni drept „Maradona din Carpați”, Hagi crede în viitorul lui Ianis, chiar dacă puștiul nu s-a impus, deocamdată, în Italia, la Fiorentina.

”Ianis este foarte talentat și este foarte bun, atât din punct de vedere mental, cât și ca fotbalist. S-a adaptat la Fiorentina și este deja popular acolo. Cred că va rămâne mult timp acolo. El este puternic, ambițios și știe că trebuie să tragă greu și să facă sacrificii pentru a reuși”, a spus Hagi.

„Ianis este gata să facă totul pentru a reuși în cariera sa. Poate că va lua la un moment dat Balonul de Aur”, a mai afirmat Hagi, cu zâmbetul pe buze.

Trebuia să dau înapoi fotbalului ceea ce mi-a adus. Acest joc mi-a dat totul, fotbalul este întreaga mea viață. De aceea am și deschis această Academie. Când mă implic într-un proiect, vreau să câștig. În cinci ani, am fost în prima ligă, iar apoi am luat titlul. Nu a fost un obiectiv, dar am reușit. În plus, 35% dintre jucătorii de la echipa națională vin din Academia mea. E și asta o performanță”, a mai povestit patronul și antrenorul Viitorului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News