Patron al echipei de primă ligă Viitorul Constanţa, dar şi al Hotelului Iaki din Mamaia, Gică Hagi are succes în afaceri, motiv pentru care el continuă să investească şi în aceste vremuri de criză. Recent, “Regele” a inaugurat un local sub brandul H10 Sport Lounge. Amplasat într-un spaţiu închiriat pe bulevardul Tomis din Constanţa, la numerele 129-131, acesta are 140 de locuri la parter şi 80 de locuri la VIP Lounge. “Nu e legat de terenul de fotbal şi nici de jucători. E un concept creat pentru ca lumea să vină să vadă sport. Sunt foarte multe televizoare pe care se va putea urmări nu numai fotbal, ci şi handbal, baschet, rugby, atletism şi aşa mai departe. Acum vreau, nu vreau, mă duc să mănânc, să văd meciurile. Este în centrul Constanţei. Sperăm ca lumea să se simtă bine acolo”, a declarat Hagi.

Încă nouă puburi în întreaga ţară

Acest local este primul dintr-o serie de 10 ce urmează a fi deschise până la finalul lui 2014, la nivel naţional, în sistem de franciză. Toate vor fi decorate cu obiecte şi fotografii din cariera lui Hagi şi vor cuprinde şi o serie de fan-cluburi. Acţionarii au ales oraşul Constanţa pentru primul local pentru că acesta este oraşul natal al lui Hagi. Acum ei caută posibili parteneri pentru celelalte nouă şi se gândesc să se extindă şi în afara ţării.

 
 

Urmărește-ne pe Google News