Jurnalistul Grigore Cartianu, aflat în studio, i-a dăruit cartea ”Hagi”, apoi l-a întrebat pe Răzvan Burleanu dacă știe echipa României de la World Cup 1994, condusă de către Anghel Iordănescu, actual director tehnic la FRF, în ”sferturile” competiției. Burleanu a bălmăjit doar numele a câtorva componenți ai Generației de Aur. Burleanu a știut doar numele Hagi, pe care l-a făcut iarăși misogin, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu și Dan Petrescu! Prunea, Prodan, Belodedici, Răducioiu, Munteanu, Selymes, Lupescu și ceilalți tricolori nu existau!În 1994, Burleanu avea doar 9 ani, dar asta nu scuză cu nimic faptul că FRF n-a marcat în niciun fel cele două decenii scurse de la minunata vară americană și nici lipsa lui de cunoștinte.

”Refuz să cred așa ceva. Nu pot să cred! E ca și cum președintele SUA, Barack Obama, n-ar cunoaște imnul SUA, țara care l-a ales!”, a reacționat, într-o declarație pentru sportnews.ro, ”regele fotbalului românesc”, Gică Hagi.

El a sugerat că, după un asemenea sacrilegiu, șeful federației ar trebui să demisioneze, întrebându-se retoric: ”Cum mai poți fi președintele federației, când faci asemenea gafe?”.

Revolta lui Hagi a crescut după ce jucătorii săi au fost acuzați că nu sunt valoroși, după România – Moldova 1-3, la Under-17, unde joacă și Ianis Hagi. De asemenea, Hagi este învinuit de un personaj precum Adrian Matei, fost fotbalist blatist, acum antrenor de mâna a treia, că îi ”dictează” lotul lui Florin Răducioiu, antrenorul la Under-17.

Relația specială dintre Horațiu Potra și Frank Timiș, patronul Roșia Montană Gold Corporation. Misiunile primite în Africa de la miliardarul româno-australian
Recomandări
Relația specială dintre Horațiu Potra și Frank Timiș, patronul Roșia Montană Gold Corporation. Misiunile primite în Africa de la miliardarul româno-australian

”N-am prietenii, n-am cumetrii! Dacă nu sunt buni, să nu-i mai convoace, dar să nu-i jignească!”, s-a apărat Hagi.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Numerele de înmatriculare interzise. Nu ai voie să pui pe mașină aceste combinații de litere
FANATIK.RO
Numerele de înmatriculare interzise. Nu ai voie să pui pe mașină aceste combinații de litere
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Observatornews.ro
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI