SportNews.ro vă prezintă golurile senzaţionale marcate de Gică Hagi în „Derby de România”:
1. 8 iunie 1988. Campionatul se apropia de final. Pentru titlu, Steaua se mulţumea şi cu un egal. A fost poate cel mai frumos derby de la finalul anilor 80, când au avut loc cele mai încinse confruntări între cele două mari rivale, care-şi trăiau anii de glorie. Hagi a marcat atunci două goluri într-un Steaua – Dinamo 3-3.
2. 22 martie 1989. Din nou spectacol pe Ghencea. Steaua a bătut-o pe Dinamo cu scorul de 2-1, după un nou meci cu mulţi nervi. Scos din minţi de faptul că Vaişcovici şi Cămătaru fuseseră eliminaţi, Ioan Andone a făcut la final gesturi obscene la adresa lui Valentin Ceauşescu. Dar cel mai frumos moment al acelui joc a fost golul magic al lui Gică Hagi.
3. 29 iunie 1989. Steaua – Dinamo s-a disputat pentru prima dată în afara Bucureştiului, la Braşov. Finala Cupei României a fost decisă de o nouă execuţie fenomenală a lui Hagi, şut de la 35 de metri direct în vinclu. „Victima”, acelaşi nefericit Stelea.
4. 15 martie 1990. Primul „Derby de România” de după Revoluţie a fost, din nou, foarte spectaculos. Hagi a fost primul marcator în primul duel al celor două mari rivale de după căderea comunismului. Golul său, şut direct la vinclu, dintr-o lovitură liberă din apropierea tuşei, rămâne unul dintre cele mai frumoase reuşite din istoria acestor jocuri.
5. Iunie 1988. Gică Hagi a fost pe teren şi la cel mai controversat meci din istoria fotbalului românesc, Steaua – Dinamo, din finala Cupei României. Steaua a condus cu 1-0, Răducioiu a egalat pe final, iar în ultimul minut, Gabi Balint, din pasa lui Hagi, a marcat, dar golul său a fost anulat pentru ofsaid. A urmat nebunia: Steaua s-a retras de pe teren, iar Cupa a „câştigat-o” după câteva zile, prin „decret”. După Revoluţie, Steaua a renunţat la acest trofeu. Hagi a avut şi un „coşmar” în faţa „câinilor”. Pe 9 septembrie 1989, Dinamo a pus capăt celebrei serii de 104 meciuri a Stelei, umilind-o în Ghencea, cu un categoric 3-0. Hagi şi-a pierdut minţile şi a fost eliminat, după ce l-a plesnit pe Lupescu.
Iată lovitura aplicată lui Lupescu în celebrul Steaua – Dinamo 0-3. În acelaşi meci, Lupu i-a strecurat mingea printre picioare:
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!