Gică Hagi (52 de ani), managerul Viitorului, a vorbit despre play-off și s-a declarat nemulțumit de faptul că punctele se vor înjumătăți, pentru că echipa sa va pierde din avantaj.
”Nu e bine cu acest sistem. Sunt puncte câștigate, muncite pe teren. Nu e bine să le înjumătățești. În play-off trebuie să intri cu punctele câștigate. Am muncit să avem un număr de puncte, iar cel din spate trebuie să muncească și el. Sub nicio formă nu trebuia să se întâmple asta. Play-off-ul este bun, dar să nu se înjumățească punctele. Nu e corect”, a spus Hagi în conferința de presă.
Viitorul este lider în Liga 1 la fotbal, cu 51 de puncte, cu 5 mai multe decât Steaua, locul 2. Dobrogenii încheie play-off-ul în Gruia, la un meci cu CFR Cluj.
Viitorul are nevoie de victorie, pentru a putea spune că beneficiază de pe urma acestui joc, ținând cont de înjumătățirea punctelor. O remiză n-o ajută deloc. În cazul unei remize, ar face 52 de puncte, iar în play-off ar intra cu 26 de puncte, tot atâtea ar avea și dacă ar pierde cu CFR, având în vedere faptul că, atunci când se împarte la doi un număr impar de puncte, rotunjirea se face prin majorare.
De asemenea, CFR Cluj trage tare pentru a printre una dintre primele șase poziții.