Hagi susține că performanțele „Generației de Aur” pot fi depășite și nu cine știe când, ci într-un termen relativ scurt, doar peste 5-6 ani! E doar o nouă modalitate de a pune presiune sau, pur și simplu, un pronostic mult prea îndrăzneț? Sau e doar o „platformă-program” pe care o va folosi într-o eventuală candidatură la președinția FRF? 

Cine mai crede în însănătoșirea grabnică a fotbalului românesc, din moment ce echipele se luptă cu insolvența și falimentul, jucătorii amenință cu greve și neprezentări la meciuri, iar naționalele, indiferent de categoria de vârstă, calcă mereu în străchini? Hagi susține că știe cheia ieșirii din această beznă.

„Eu am curaj și fac ce vreau!”

„Eu o să fiu mulțumit când Federația, Guvernul României și Ministerul Sportului vor găsi o modalitate de a finanța toate academiile din primele trei ligi. Cluburile de fotbal sunt pilonii cei mai importanți ai FRF, iar stâlpii adevărați suntem noi, care formăm jucători. Avem obligația să formăm jucători pentru ca loturile naționale să îi selecteze pe cei mai buni.

E simplu. De aici trebuie plecat. Din păcate, noi nu avem acest suport în România. După aceea trebuie reorganizarea fotbalului profesionist. În Liga I trebuie o organizare foarte bună în privința bugetelor și e nevoie de stabilitatea echipelor. Sunt lucruri importante pe care trebuie să le facem. Dacă nu, o să ajungem din ce în ce mai jos și o să trăim doar cu echipa mare a României. Eu, cum nu am conducere, am curaj și fac ce vreau. E ușor să promovez jucători. Eu și conducerea mea gândim la fel”, a declarat azi Gică Hagi.

„Trebuie ca sportul să devină o prioritate de interes național!”

Când vom avea capacitatea de a finanța serios toate academiile și va exista o unitate, atunci lucrurile o să meargă.

Pentru noi, cei din Generația de Aur, e greu să acceptăm că alții (n.r. – alte țări) sunt mai buni. Asta nu înțeleg cei de acum. A existat o generație care nu înțelege că sunt alții mai buni. La noi nu a fost așa. Poate pentru unii e presiune, dar pentru noi e o provocare. A face performanță e o provocare, e ceva normal.

Înregistrați asta. Există potențial ca noi, cei din Generația de Aur, să fim depășiți. În maximum 5-6 ani se pot depăși performanțele noastre. Se poate să jucăm semifinale de Campionat Mondial sau European sau să câștigăm și noi o dată la juniori. Trebuie ca sportul și fotbalul să devină o prioritate de interes național. Dacă nu, va fi foarte greu.

Eu încerc să cresc campioni. Noi avem copii mulți. Avem 40 de jucători în momentul de față, născuți între 1994 și 1999. Dintre care, 10 sau 11 sunt competitivi. Cei din 2000 sunt mai buni. O să îmi fie bine. Am de unde să aleg. Le dau meciuri și vom fi competitivi”,  a spus Hagi la conferința de presă.

 

Urmărește-ne pe Google News