Bayern München a fost unul dintre multele cluburi care l-au vrut pe marele Gică Hagi. Până la urmă, nemții au trebuit să-și pună pofta-n cui, din motive financiare.
La începutul anului 1990, cu alte cuvinte imediat după Revoluția din Decembrie, naționala de fotbal a României a efectuat un turneu amical în străinătate. Primii trei adversari au fost Marseille (1-2), Pisa (0-3) și Algeria (0-0). Periplul urma să se încheie la München, cu ocazia partidei test contra lui Bayern.
Cu o zi înaintea meciului (câștigat de nemți cu scorul de 2-1), în tabloidul Bild a apărut un articol cu următorul titlu: «Plan: “Maradona din Carpați” trebuie să încânte pentru bavarezi». Autorul materialului pretindea că Gică Hagi se afla pe lista de achiziții a lui Bayern și, pentru a-și susține afirmația, a inserat două declarații ale unor oficiali ai clubului.
FRF a cerut 10 milioane de dolari în schimbul lui Hagi
“Hagi ar putea fi interesant și pentru noi”, a afirmat Uli Hoeness, care era pe atunci managerul grupării din München. “Hagi este un fotbalist excelent. L-aș lua imediat, dar abia poate fi plătit”, a spus și Jupp Heynckes, cel care îi antrena la vremea respectivă pe bavarezi. Nota bene, Bild pretindea, în articolul cu pricina, că FRF cerea 10 milioane de dolari în schimbul lui Hagi și că AC Milan oferise deja 11 milioane de mărci germane pentru cel supranumit “Maradona din Carpați”.
Pentru că la începutul anilor ‘90 nu avea bugetul uriaș de care dispune în prezent, Bayern a renunțat la planul de a-l transfera pe Gică Hagi și, în vara aceluiași an, a luat nu unul, ci doi jucători: pe mijlocașul german Stefan Effenberg și pe atacantul danez Brian Laudrup.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!