Dacă în prima parte a jocului, elevii lui Gheorghe Hagi au fost superiori, în partea secundă ardelenii au şutat de două ori în bară, iar în prelungirile meciului au avut o altă ocazie imensă.
„La pauză am schimbat strategia. Am alergat mai mult. Ştiam că jucăm cu o echipă ambiţioasă. Am evoluat puţin mai bine după pauză. În ultimele 25 de minute am avut multe ocazii. Şi gazdele au avut vreo două ocazii destul de mari”, a declarat antrenorul echipei ASA Tg. Mureş, Cristian Pustai, la LOOK Plus.
„Noi am jucat bine în prima repriză. După pauză, am cedat. Jucătotorii echipei ASA sunt mai puternici. Creştem de la meci la meci. Ne trebuie mai multă personalitate”, a spus şi Gheorghe Hagi.