În 2007, a fost instalat antrenor la Steaua și apoi a fost umilit de Becali. Hagi a uitat toate astea și, din 2014, când a început scandalul CSA – FCSB, Hagi a schimbat tabăra, fiind de partea lui Gigi Becali. Poate că „Regele” s-a gândit atunci și la eventuale avantaje materiale, fiindcă lui Gigi Becali îi putea vinde jucători pe bani buni, nu celor de la CSA.

După ce același Becali a atentat la titlul obținut de Viitorul, mergând la TAS, unde cazul se va discuta pe 5 iunie, Hagi s-a mutat iar cu arme și bagaje în tabăra celor de la CSA Steaua.

Hagi nu-l iartă pe Gigi Becali. ”Regele” s-a dat iar cu CSA Steaua. Va participa la sărbătorirea organizată de CSA pe 7 iunie

Hagi a dat curs invitației celor de la CSA Steaua, care vor organiza, pe 7 iunie, o manifestare legată de sărbătorirea a 70 de ani de la înființarea clubului. Hagi se va duce la sărbătoarea unde va fi prezent și George Boroi, fostul comandant al clubului Steaua. Iată comunicatul celor de la CSA:

Comunicat de presă:
SĂRBĂTORIREA A 70 DE ANI DE EXISTENŢÃ A CSA “STEAUA BUCUREŞTI”

Marţi, 6 iunie 2017, începând cu ora 18.00, la Sala de Marmură a Palatului
Cercului Militar Naţional se va desfăşura gala-spectacol intitulată
„ISTORIA CONTINUĂ!”, dedicată împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea
Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti.

În cadrul evenimentului vor fi premiaţi cei mai reprezentativi sportivi
care au activat în secţiile sportive ale clubului de-a lungul celor 70 de
ani existenţă – campioni olimpici, mondiali sau europeni, inclusiv
laureaţi ai recent încheiatei ediţii a Jocurilor Olimpice de la Rio, 2016.

Printre sportivii premiați se vor afla nume de legendă ale clubului Steaua
si ale sportului românesc precum Viorica Viscopoleanu, Alec Nastac,
Anişoara Cușmir, George Boroi, Cornel Oțelea, Cristian Gațu, Gheorghe
Hagi, Laura Badea, Anghel Iordănescu, Adrian Bumbescu, Marius Lăcătuș si
mulți alții.

Gala include și momente artistice susţinute de Marcel Pavel.

La eveniment vor participa, alături de sportivii CSA, personalităţi din
conducerea Ministerului Apărării Naționale și a altor instituții publice
și sportive din România.

Jurnaliştii interesaţi să participe la eveniment sunt rugaţi să confirme
prezenţa până marţi 6 iunie 2017, ora 12.00, pe adresa de e-mail:
contact@csasteaua.ro.

Confirmarea trebuie să includă numele, prenumele și instituţia de presă.
Echipele de jurnaliști vor fi aşteptate marţi, 6 iunie 2017, începând cu
ora 17.15, la Palatul Cercului Militar Național – intrarea dinspre strada
Constantin Mille.

 
 

Urmărește-ne pe Google News