După meciul de campionat Viitorul – Concordia Chiajna 2-1, în critica pe care a formulat-o la adresa FRF referitor la situația dezastruoasă existentă la loturile de juniori ale României, ”Regele” a spus că singurii tehnicieni care l-au promovat și i-au dat încredere au fost Iosif Bukossi, cel care l-a descoperit la Constanța, și Mircea Lucescu, care i-a pus pe braț banderola de căpitan la echipa națională, la nuami 18 ani.

”Dacă eu dădeam peste aceste lucruri (n.r. – cele existente acum la loturile de juniori și de tineret), până la 23 de ani nu mă vedeaţi la niciun lot. M-a văzut un om 5 minute la un meci şi m-a luat la echipa mare. Îl cheamă Mircea Lucescu!”, a zis Hagi, luni seară. 

”Nea Ioji și nea Mircea. Restul, au fost profitat de mine”!

Despre ceilalți antrenori, Hagi a afirmat răspicat că el i-a ”ținut în spate”. La ”alții” intră și Anghel Iordănescu, cel care a stat pe bancă la cel mai mare rezultat al tricolorilor la Cupa Mondială: locul 5, în SUA. Dar și Ienei sau Terim, alte nume cu greutate. Hagi îi dă astfel dreptate lui Chivu, care a spus: ”În 1994, stăte cu curul în poartă și îl aveam pe Hagi”.

VIDEO – INTERVALUL 27.45 – 29.20!

”Șansa mea au fost antrenorii. Eu am avut antrenori. Mentori, antrenori are m-au crescut. Iar care a făcut cel mai mult pentru mine a fost Lucescu. În afară de nea Ioji (n.r. – Bukossi)! Nea Ioji la Constanța, că m-a descoperit, că mi-a zis ce tre să fac și nea Mircea, când eram nimeni! Un copil care a debutat de trei meciuri în Divizia A. Două meciuri cu Farul, la Bacău, 3-0, 2-0, le-am pierdut pe amândouă. N-am dat nicun gol. Al treilea meci a venit să mă vadă, pe Ghencea. O repriză Și am făcut recital, m-a văzut, direct la echipa mare. M-a crescut. Știți ce am făcut un an de zile? Am cărat mingile, tată! Am cărat bagajul cu masorul, eu eram cu ei (n.r. – când s-a aflat că Ianis, fiul lui, i-a cărat sacoul lui Kovacs, la tineret, Gică a sărit ca ars)! Mă băga, mă ținea, pentru că m-a adaptat cu atmosfera echipei mari. Și mi-a zis: «Tu vei fi decarul! Eu te cresc pe tine!». Așa trebuie să facem. Și atunci clădim, putem să construim. Până nu, eu zic că nu! El a fost șansa mea, a vieții mele! El a fost pe timpul ăla! După aia, ceilalți au profitat de mine! Nea Ioji și nea Mircea. Restul, au profitat de mine! Restul, eram eu bun, după aia! Eram prea bun, dădeam goluri, eram tare. Și atunci, restul, au fost… Dar înainte? Un copil are nevoie de tată, are nevoei de de mentor! Profesor. Ca să fie susținut… Eram al dracu pe teren. Eram al dracu! Aveam ce au bărbații!”.

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei
Recomandări
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

Au fost în tabere opuse

Curios, Hagi n-a fost niciodată în tabără lui ”Il Luce”, cel pe care-l identifică drept cel mai important antrenor al carierei sale. Unul a fost la Dinamo, celălalt – la Steaua. Între ei a existat o ciocnire violentă, în pofita faptului că, fiind la Brescia în sezonul 1993-1994, Hagi a fost pregătit excelent de Lucescu, pentru World Cup 1994, care l-a propulsat la Barcelona.

Pe când juca la Galatasaray, în primăvara anului 1998, când la naționala României tocmai era instalat Victor Pițurcă, ”Regele” a venit val-vârtej de la Istanbul, ghidonat de frații-impresari Ioan și Victor Becali, pentru a-i da o replică dură tehnicianului:

”Poate că blaturile le-au făcut nea Mircea și ai lui (n.r. – dinamoviștii, pe care Lucescu i-a pregătit înainte de Revoluție)”! Pe atunci la Rapid, ”Il Luce” tocmai se plânsese, într-un interviu pentru ”ProSport Magazin”, de ”dictatura” impusă de-a lungul timpului de Steaua. Iar Hagi, simțindu-se vizat, a venit să apere ”onoarea” clubului care l-a făcut mare în Europa.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Clădirea emblematică din București pe care Donald Trump a vrut să o cumpere. Avea de gând să facă aici un proiect unic în lume
FANATIK.RO
Clădirea emblematică din București pe care Donald Trump a vrut să o cumpere. Avea de gând să facă aici un proiect unic în lume
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI