Fostul președinte al FRF, căruia ”Regele” i-a reproșat în 2014 că s-a înjosit făcând pe șoferul pentru Burleanu (”Am văzut, Mircea Sandu l-a condus (n.r. – pe Răzvan Burleanu) după alegeri la Mogoşoaia. A făcut pe şoferul. Mircea Sandu trebuia să fie mai puternic. Dar asta e, ce să facem. Mergem înainte”), a fost curtenitor cu fostul mare internațional.
”Și nici din interes nu cred că a făcut-o”
”A jucat cu mine la Sportul Studențesc. Îl apreciez pentru mintea lui, pentru conceptul lui, pentru investițiile făcute. Ce face el, că se apropie de unul sau de altul, e problema lui. Nu pot să am supărări pe Hagi.
El a făcut un gest față de acea persoană. N-a făcut-o cu suflet, n-a pus sentiment. Și nici din interes nu cred că a făcut-o. Sunt convins că a făcut-o cinic. La modul general, niciodată n-o să mai fie în România prietenia, sentimentele, ajutorul. Hagi nici pe fi-su nu-l ia în brațe”, a declarat Hagi pentru ”Libertatea”.
E pe interes?
După ce ani la rând a protestat prin refuzul de a asista la meciurile tricolorilor, dezghețul relației Hagi – Burleanu a început în 2018 și, spun gurile rele, s-ar baza pe interes, anume faptul că Viitorul, care vinde jucători tineri în străinătate, are nevoie de vitrina care reprezintă echipa națională.
Hagi a fost coopotat în Comisia pentru Fotbal Profesionist, aflată în slujba FRF, iar fiul său, Ianis, a făcut saltul de la naționala de tineret la prima reprezentativă. Asta în timp ce cumnatul său, Gică Popescu, ține distanța față de Burleanu, după incidentul din 2014. ”Nu cred că, vreodată, Gică Popescu se va apropie de Burleanu”, apreciază Sandu.
Sandu crede că, din 2014, Generația de Aur trebuia să intre în opoziție față de FRF. ”Iar la alegerile din 2018, lui Burleanu să i se spună cum i-au zis pesediștii lui Dragnea, după ce a pierdut alegerile: «Trebuie să pleci»!”.