ACTUALIZARE, ora 13:54 / Andrei Vochin a comentat declaraţiile lui Gică Hagi. Consilierul lui Burleanu, fost jurnalist, a spus:

”Nu mai spun nimic, eu cred că deja lumea vede ce se întâmplă. Nu cred că e bine pentru fotbalul românesc să mai avem astfel de dispute, nu ştiu dacă lui Ianis îi fac bine lucrurile astea. El e liderul unei generaţii, da? Peste trei sau patru zile începe un turneu de calificare extrem de important, eu nu cred că e bine să înceapă într-o astfel de atmosferă. Da, eu sunt implicat de o sută de ori mai puţin în fotbal decât Gică Hagi. Nu mai vreau să comentez absolut nimic, eu doar am încercat să aduc toate valorile româneşti la o masă spre binele fotbalului românesc. Dacă nu se poate, nu se poate, e ok. Mergem înainte! 

Mi-aş dori din tot sufletul ca o echipă administrativă care a făcut performanţă la FRF să se îmbine cu o echipă tehnică care a făcut performanţă la copii şi juniori la Viitorul Constanţa. Ce e rău în asta? Dacă nu vrei, poţi să spui clar: nu vreau! Dar nu mai spune că cineva are ceva cu Generaţia de Aur, că nu e aşa. Nu vreau să mai văd găşti, probabil că sunt naiv. Dar lucrul ăsta mi-aş dori eu să îl văd”.

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Hagi a răfufnit la adresa consilierului Andrei Vochin, apoi și-a îndreptat tirul spre conducerea FRF, pornind de la nemulțumirile referitoare la modul cu FRF îl tratează pe fiul său, Ianis Hagi.

”Pe Popescu l-ați băgat la pușcărie. Sunteți pe zero cu performanțele. De doi ani, zero”, sunt acuzațiile grave prin care Hagi încinge campania electorală pentru alegerile federale din 2018.

”El nu a fost promovat. Un jucător care a făcut atât de multe lucruri să nu fie promovat…aștept și eu un răspuns de la Andrei Vochin. Să nu zică că sunt frustrat. Nu cred că e normal să vorbească așa. Doar am sesizat anumite nereguli la Federație și cred că președintele Federației e bine să asculte ce zice Hagi, să vadă dacă e adevărat sau nu. E președintele Federației. Aștept răspuns cu ce înseamnă alternativa la Hagi. Nu mi-o traduce nimeni.

Dă-mi răspuns, Andrei! Aștept răspuns public, că ești în Federație. Zice Hagi bine sau zice greșit. Andrei, anul trecut a fost calificarea de U19, pe care ați pierdut-o. A fost Ianis la vreun antrenament? Nu, că era la Viitorul și era căpitan. Stai liniștit că vei fi printre cei care îi vor cere autografe lui Ianis. O să faci coadă acolo cu el. 

Nimeni nu îmi face mie program. Mi-l fac eu. Mă întâlnesc cu cine vreau, când vreau, pentru că sunt Hagi. Andrei a spus ca Generația de Aur să fie implicată. Păi eu ce fac? Mi-am băgat toți banii în fotbal. Eu am fost liderul generației. Eu nu ajut fotbalul românesc? Pe Popescu l-ați băgat la pușcărie. Cum să susțină? Cum să fiu frustrat, am de toate, sunt împlinit. Sunteți pe zero cu performanțele. De doi ani, zero. Copilul meu a plecat afară, am nevastă, sunt ok.

Săriți calul! Eu sunt cel mai mare pilon al FRF în momentul de față. Cu mine vorbiți, eu sunt liderul Generației de Aur. Ai greșit-o. Sunt mai implicat ca tine în fotbal de 100 de ori. Mi-e rușine să mă duc la sârbi, la croați, că ne bat toți. Eu am fost atacat și sunt atacat în continuare. Eu muncesc, nu am nimic cu nimeni.

Trebuie să le traduc la televizor ca să înțeleagă. Eu nu sunt în barca nimănui. Alții sunt cu mine. Eu sunt lider. O să vedem cu timpul. Am protocol cu Federația să vină să joace meciuri. Nu au accesat nimic. Nu a trecut nimeni niciodată pe aici. Nici nu au călcat. Nici nu o știu. Cu trei jucători la fiecare lot, sunt extracomunitari. Academia Hagi e extracomunitară. Are voie numai trei jucători”, a tunat Hagi, la finalul meciului cu Astra Giurgiu, 1-0.

Citește și:

Hagi-FRF, războiul comunicatelor: ”Cele petrecute cu Ianis sunt argumente în ceea ce privește “Alternativa la Academia lui Hagi”

FRF i-a răspuns lui Gică Hagi și explică de ce Ianis nu a mai fost convocat. Cifre reci, care încing războiul

Gică Hagi acuză selecția de la loturile de juniori și de tineret într-o scrisoare deschisă: ”M-am născut să câştig şi să fac diferenţa, nu să atac”

 
 

Urmărește-ne pe Google News