Victoria ne ține în viață înaintea meciului de luni, din Spania, unde, dacă vom învinge nordicii, am mai avea nevoie de un punct. Va fi iar atmosferă de mare meci mare, toate cele 50.000 de bilete fiind vândute.

  • Tricolorii n-au mai simțit gustul unei mari victorii pe teren propriu de acum 12 ani, când un 1-0 contra Olandei, la Constanța, a hotărât calificarea garniturii lui Chivu și Mutu la Euro 2008. Din acea echipă, doar Bănel Nicoliță mai e jucător activ, la CS Făurei, în liga a treia.

Misiunea pare dificilă, în condițiile în care în această grupă, jucătorii lui Contra au doar două puncte în meciurile cu ”greii”, adică egalurile cu Norvegia (2-2 și 1-1). În tur, cu Suedia, ai noștri au cedat, 1-2.

În perspectiva unui meci infernal, mijocașul Nicolae Stanciu, 26 de ani, om vital în angrenajul lui Cosmin Contra, aflat într-un salt spectaculos la Slavia Praga, cu care a izbutit recent inclusiv o remiză pe Camp Nou în Champions League. cere agresivitate și coeziune.

Stanciu: ”Să începem tare, cu pressing avansat”

Contra intenționează să-l folosească pe fostul stelist într-un post mai retras, lângă Tudor Băluță, în fața stoperilor, de unde să aibă câmp de manevră către buturile scandinave.

Cu Nicolae Ciucă la TVR Info: am asistat, timp de 50 de minute, la un interviu slinos, plictisitor și penibil. Felicitări lui Onică
Recomandări
Cu Nicolae Ciucă la TVR Info: am asistat, timp de 50 de minute, la un interviu slinos, plictisitor și penibil. Felicitări lui Onică

Într-un interviu pentru frf.ro, Stanciu a propus și felul în care ar trebui să abordeze naționala jocul de diseară: ”Mister va alege tactica potrivită, dar, din experiența personală de la club și de la meciurile din Liga Campionilor, ar fi bine să începem tare, cu pressing avansat, să nu-i lăsăm să joace. Dacă renunți la câțiva metri și te retragi, încep să câștige încredere și va fi apoi mai dificil pentru noi”.

Mijlocașul se așteaptă ca adversarii să nu vină la București setați pe ideea remizei favorabile lor: ”Nu cred că vor schimba ceva în jocul și sistemul lor de până acum. Iar felul în care-i putem contracara e să fim agresivi, să ne ajutăm între noi, să alergăm unul pentru altul și să nu ne uităm urât la colegul care mai face o greșeală. În fotbalul de azi, partea fizică și capacitatea de a acoperi ambele faze sunt vitale”.

Suedezii sunt mai puternici decât noi fizic, dar putem să câștigăm lupta de la mijlocul terenului. Vom avea nevoie de luciditate în momentele importante.

Niccolae Stanciu:

Partida de diseară va fi arbitrată de italianul Daniele Orsato.

  • Lăsând la o parte calculele accederii la turneul final prin grupele din preliminariile Euro 2020, această generație ar mai avea șanse să prindă competiția care se va juca și la București prin barajul din Liga Națiunilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Știrileprotv.ro
Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Anca Serea a spus ce SUMĂ IMENSĂ plătește la începutul anului școlar. Doar mobilierul de birou a costat 3.000 de lei
Viva.ro
Anca Serea a spus ce SUMĂ IMENSĂ plătește la începutul anului școlar. Doar mobilierul de birou a costat 3.000 de lei
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Animalul pentru care plătești 800 de dolari pe oră ca să-l vezi. Este una dintre cele mai sălbatice experiențe
FANATIK.RO
Animalul pentru care plătești 800 de dolari pe oră ca să-l vezi. Este una dintre cele mai sălbatice experiențe
Reacția lui Ianis Hagi după ce tatăl său a inaugurat hotelul de la Ovidiu în care a investit 8 milioane de euro: „Și-a depășit limitele!”
GSP.RO
Reacția lui Ianis Hagi după ce tatăl său a inaugurat hotelul de la Ovidiu în care a investit 8 milioane de euro: „Și-a depășit limitele!”
Facultatea de stat din România unde elevii trebuie să plătească o taxă dacă au avut media sub 8.50. Suma nu este deloc mică
FANATIK.RO
Facultatea de stat din România unde elevii trebuie să plătească o taxă dacă au avut media sub 8.50. Suma nu este deloc mică
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Vremea 9 septembrie - 7 octombrie 2024. ANM anunţă ploi şi vijelii, de la mijlocul săptămânii viitoare
Observatornews.ro
Vremea 9 septembrie - 7 octombrie 2024. ANM anunţă ploi şi vijelii, de la mijlocul săptămânii viitoare
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI