A fost prezent și Ciprian Marica
“Am fost la un restaurant, dar n-a fost ceva ieșit din comun. Cu noi a fost încă un tricolor, Ciprian Marica”, a dezvăluit unul dintre cei care i-a acompaniat pe fotbaliști. Jucătorii naţionalei au căutat un local deschis prin centrul Bucureștiului. “Am fost în mai multe zone și nimic! Totul era cu zăvorul pus. Am încercat la Casa Jienilor, la unul dintre restaurantele lui Gino Iorgulescu… A trebuit ca Adi să sune un prieten, care a deschis special pentru el la miezul nopţii”, a povestit prietenul fotbaliștilor.
Împreună cu “Briliantul” s-a aflat şi colegul său de la naţională Ciprian Marica. Jucătorii, care le-au plătit o grămadă de bani bucătarului și ospătarului chemați de acasă în toiul nopții, au mâncat, consumând și câteva pahare cu băuturi alcoolice.
“În toată cârciuma erau doar trei mese. În afară de Mutu şi de Marica, au mai stat puţin cu noi părinţii lui Ciprian, a fost şi un important comisar de la Garda Financiară şi încă doi-trei apropiaţi ai lui Adi”.
Party-ul s-a terminat în jur de 3.30 dimineaţa. A doua zi după-amiază, Mutu a luat avionul şi s-a întors la Cesena. “Probabil că dacă ar fi înscris contra Uruguay-ul, era o chermeză mult mai interesantă”, a apreciat apropiatul lui Adi. În aceeaşi noapte, alţi doi tricolori, Dorin Goian şi Gabriel Torje, au fost într-un club din Bucureşti. De, remiza cu “celeştii” trebuia stropită cumva!
«Samuraiul», de la party, la box
Ucraineanul Vladimir Kliciko l-a învins, la Düsseldorf (Germania), pe francezul Jean-Marc Mormeck prin KO în repriza a patra şi şi-a păstrat centurile WBA, IBF, WBO şi IBO la box, la categoria grea. Prezent la acest meci, internaţionalul român Ciprian Marica, poreclit „Samuraiul”, a precizat pe blogul său: “Este complicat să-l provoci pe Kliciko, îţi trebuie un curaj nebun. A bătut ucraineanul la ei, pe unde l-am văzut! Francezul n-a avut voie să-l deranjeze nici cu o palmă, cu atât mai puţin cu vreun pumn”.
Foto: Gazeta Sporturilor
«Joi eram deja în Italia»
Adrian Mutu a spus ieri că faptul că a întârziat la un restaurant din România după meciul cu Uruguay nu are nici o legătură cu excluderea sa din lotul Cesenei pentru ultima etapă din Serie A (0-2 la Fiorentina): “Am plecat joi din România, nu am pierdut nici un avion! Seara eram la club. Am avut însă o discuţie cu mister Beretta şi am stabilit că nu joc la Florenţa. Meciul cu Catania, de acasă, de săptămâna asta, e mult mai important pentru lupta noastră de a evita retrogradarea şi a vrut să mă menajeze”.
ALTE AVENTURI ALE LUI MUTU
– Septembrie 2004. Episodul ”Flora”. Înaintea meciului România – Macedonia 2-1, disputat la Craiova, în preliminariile CM 2006, Mutu a fugit din cantonament împreună cu alţi coechipieri şi au petrecut noaptea în de strip-tease ”Flora” din Bănie. Mutu a fost iertat atunci pentru că a marcat golul victoriei.
– Octombrie 2004. Episodul Cocaina. Mutu a fost suspendat 7 luni după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină în urma unui control comandat de Chelsea, clubul la care era legitimat. Mutu este şi astăzi în proces cu clubul londonez, care îi solicită despăgubiri de 17 milioane de euro.
– Mai 2006. Episodul SUA. Adi Mutu s-a certat cu secundul Ştefan Iovan în turneul din SUA, iar Victor Piţurcă l-a exclus din lot.
– August 2006. Episodul Constanţa. Înaintea meciului România – Bulgaria 2-2, din preliminariile CE 2008, Adi Mutu a bătut cu ranga un chelner din Constanţa. Mutu a intrat în conflict cu chelnerul şi l-a chemat în camera de hotel să-i dea un tricou.
– Octombrie 2009. Episodul Serbia. Înainte de meciul cu Serbia din preliminariile pentru CM 2010, Mutu a petrecut la Bucureşti alături de Adrian Cristea şi de două domnişoare până la orele dimineţii. După meciul cu Serbia de la Belgrad, pierdut de români cu 5-0, Mutu a fugit din hotel la o petrecere din Novi Sad, origanizată de Ratko Buturovici, patronul Vojvodinei.
– Ianuarie 2010. Episodul sibutramina. Adi Mutu a fost depistat pozitiv cu sibutramină, după două controale antidoping. A fost suspendat până pe 29 octombrie.
– Aprilie 2010. Episodul Firenze. A bătut doi indivizi într-o parcare din faţa unui restaurant din Firenze. Totul s-a întâmăplat la ora 2 noaptea. Mutu a susţinut că cei doi i-au făcut avansuri soţiei sale.
– Octombrie 2010. Episodul Rakaj. La ora cinci dimineaţa, Mutu a bătut un ospătar într-un local din Firenze până l-a băgat în spital. Totul s-a pentrecut pentru că ospătarul Berat Rakaj i-a cerut românului să-şi plătească nota.
– August 2011. Mutu şi Tamaş au făcut-o lată în Italia, iar Piţurcă a decis să nu-i mai folosească în amicalul care urma a doua zi, în San MArinp. Ei au plecat din hotelul din Rimini, în care se afla naţionala, pentru a chefui în altul, însă au fost ”filaţi” de ”secunzii” lui Piţi.