Simona Halep a fost desemnată cap de serie numărul 2 la turneul de la Stuttgart şi are liber în primul tur. În turul secund al competiţiei pe care Maria Şarapova a câştigat-o în ultimii trei ani, Halep va juca împotriva învingătoarei din meciul dintre Garbine Muguruza şi Barbora Strykova.
Apoi, în turul al treilea, care corespunde sferturilor de finală, Simona ar putea juca împotriva polonezei Agnieszka Radwanska, cap de serie 7. În semifinale, Halep ar putea juca împotriva favoritei 4, Caroline Wozniacki, iar în finală contra Şarapovei.
În foarte probabilul caz în care Simona va da peste Muguruza, Halep trebuie să treacă peste un complex important, deoarece aceasta a învins-o şi anul tercut, la Wuhan, şi anul acesta, la Galaţi, în meciul de FED Cup România – Spania.
Turneul de la Stuttgart va fi transmis de Digisport, începând cu ziua de marţi. Halep s-a înscris și la dublu, unde va face perehe cu Belinda Bencici (Elveția). Halep și Bencici vor juca în optimi cu perechea Chin-Wei Chiang/Chen Liang (Taiwan/China). Elvețianca Belinda Bencici ocupă locul 34 WTA la simplu, iar la dublu este abia pe 231.
La plecarea în Germania, Simona Halep a comentat situația de la Montreal, unde România se luptă cu Canada, în barajul pentru pătrunderea în Grupa Mondială:
”Irina are valoare s-o bată pe Bouchard. Vom câștiga meciul cu Canada”, a delarat astăzi Halep, la plecarea în Germania.
„N-aș vrea să comentez acest gest, pentru că ține de educația fiecăruia. Eu nu aș fi făcut niciodată așa ceva, dar așa este ea crescută, sau așa este obișnuită și trebuie să-i acceptam atitudinea.
Am văzut ce a zis și Alina Tecșor. Chiar ea mi-a dat link-ul, să intru pe net să văd gestul Alexandrei de la final. A fost foarte bine gândită și chiar amuzantă”, a mai spus numărul 3 WTA.