Lewis Hamilton este de neoprit. Pilotul britanic al echipei McLaren Mercedes este la al doilea pole-position si a doua victorie consecutiva in Formula 1.
Dupa ce a terminat pe locul I in Canada, la Montreal, pilotul de culoare care a debutat in acest sezon a fost primul si la finalul cursei de la Indianapolis. Britanicul a fost urmat de dublul campion mondial Fernando Alonso, pe pozitia a treia terminand Felipe Massa. Lewis Hamilton si-a consolidat pozitia dupa ultimele doua victorii, iar, in acelasi timp, la constructori, McLaren Mercedes a acumulat cu 35 de puncte mai mult decat Ferrari, care are 71. In clasamentul pilotilor Hamilton conduce cu 58 de puncte, urmat de Alonso cu 48 si Massa cu 39.
„Nu visam sa castig”
‘Nu ma gandesc inca la titlul mondial deoarece mai sunt multe curse pana la finalul campionatului. Am avut o saptamana minunata si incredibila. Niciodata nu am visat ca as putea castiga cele doua curse din America de Nord. Au fost cele mai bune curse din viata mea’, a spus Hamilton. ‘Nu am incercat sa-l depasesc cu disperare, pentru ca este colegul meu. Opt puncte sunt mai bune decat nimic’, a precizat campionul mondial, spaniolul Alonso.
Clasament Indianapolis (SUA)
1. Lewis Hamilton
2. Fernando Alonso
3. Felipe Massa
4. Kimi Raikkonen
5. Heikki Kovalainen
6. Jarno Trulli
7. Mark Webber
8. Sebastian Vettel
Clasamentul pilotilor
1. Lewis Hamilton 58 puncte;
2. Fernando Alonso 48p;
3. Felipe Massa 39p;
4. Kimi Raikkonen 32p;
5. Nick Heidfeld 26p;
6. Giancarlo Fisichella 13p;
7. Robert Kubica 12p;
8. Heikki Kovalainen 12p.
Clasamentul constructorilor
1. McLaren 106 puncte;
2. Ferrari 71p;
3. BMW Sauber 39p;
4. Renault 25p;
5. Williams 13p;
6. Toyota 9p;
7. Red Bull 6p;
8. Super Aguri 4p.