Antrenorul naționalei feminine sub 17 ani, Ion Ivan, consideră că prima ediție a Trofeului Carpați pentru junioare organizată la Rm.Vâlcea va reprezenta o șansă uriașă pentru actuala generație să își măsoare forțele cu cele mai puternice naționale din lume.

Reprezentanții României și Norvegiei au prefețat evenimentul în cadrul unei conferințe de presă desfășurata la Sala Traian din Râmnicu Vâlcea.

„Când am văzut lista participantelor cu Rusia, România și Polonia, am fost siguri că vom avea meciuri interesante. Este o oportunitate să ne testam calitățile și să vedem nivelul unde trebuie să ajungem” –  Pål Oldrup Jensen , selecționer Norvegia.

”Fetele noastre sunt conectate la acest eveniment și vor să dea totul să facem o figură frumoasa, să demonstrăm că facem parte din elita handbalului mondial juvenil. Când spui Norvegia și Rusia, te duci cu gândul deja la un nivel de finală de Campionat European sau Mondial. Faptul că le întâlnim la noi acasă, la Trofeul Carpați, ne bucură deoarece ne dă șansa să ne exprimăm potențialul într-o companie selectă” – Ion Ivan, selecționer România.

„Mă aștept de la echipă să producem ceva de care să fim mândre. Nu știm nimic despre adversare, așa că trebuie doar să ne facem jocul și să câștigăm turneul” – Rikke Arnesen, jucătoare Norvegia.

„O experiență intersantă pentru noi, jucătoarele tinere, să jucăm împotriva altor naționale, să vedem nivelul sportivelor de vârsta noastră. Va fi distractiv să jucăm împotriva României, Rusiei și Poloniei, abia aștept!” – Hanne Sagvold, portar Norvegia.

„Este un turneu important în care ne putem măsura forțele cu echipe foarte valoroase și importante pe plan european. Ne-am pregătit bine în aceste două săptămâni și dorim să realizăm partide reușite” – Andreea Târșoagă, inter România U17.

”Totul depinde de noi, suntem propriul adevrsar. Daca jocul va merge ok în echipa noastră și eliminăm greșelile individuale, vom avea rezultate la Trofeul Carpați” – Daniela Marin, pivot România U17.

„Obiectivul este să facem jocuri de înalătă calitate, să mulțumim publicul vâlcean, unul avizat în handbal, și pe cei care au făcut eforturi să ofere condiții de top pentru organizarea acestui turneu aici” – Marius Dănuleț, antrenor secund România.

Cum se pot achiziționa bilete:

Biletele pentru Trofeul Carpați se pot achiziționa deja online de site-ul eventim.ro (https://www.eventim.ro/ro/bilete/trofeul-carpati-la-junioare-ramnicu-valcea-sala-sporturilor-traian-457332/event.html?ca=12) și din rețeaua magazinelor partenere. Prețul unui bilet este de 5 lei/zi, iar un abonament pentru cele trei zile de handbal spectacol costă doar 12 lei. Biletele se pot cumpăra în ziua partidelor și direct de la casele de bilete ale Sălii Traian. Copiii sub 15 ani au intrare liberă în limita locurilor disponibile.   

Programul Trofeului Carpați de Junioare:

Vineri, 17 martie: Rusia-Norvegia (ora 16.00) și Polonia-România (ora 18.15)

Sâmbătă, 18 martie: Norvegia-Polonia (ora 16.00) și România-Rusia (ora 18.15)

Duminică, 19 martie: Rusia-Polonia (ora 11.00) și Norvegia-România (ora 13.15)

 
 

Urmărește-ne pe Google News