Aurelia Brădeanu (29 de ani) şi-a “abandonat” cţchipierele de la Gyor, care jucau cealaltă semifinală a Ligii Campionilor, alegând să fie trup şi suflet alături de fostele colege de la Oltchim.

Rădăcinile de olteancă au readus-o la Râmnicu Vâlcea pe Brădeanu, pentru că patru titluri de campioană cu Oltchim nu se pot uita. La Viena, actuala ei echipă, se bătea în aceeaşi seară pentru marea finală a Ligii Campionilor, dar “Mica” a luat loc în Sala Traian. “Am venit la Vâlcea pentru că am vrut să fiu de Paşte împreună cu familia. După Sărbători, mă voi întoarce la Gyor. Nu cred că asta e important, că lipsesc eu de acolo”, spune centrul naţionalei României.

«S-a accidentat în pat»

Rezultatul Oltchimului cu Viborg (28-34) a întristat- o, la final fiindu-i greu să-şi regăsească zâmbetul. “Îmi pare rău că nu au câştigat. Nu mă aşteptam ca fetele să prindă o zi aşa slabă”. Deocamdată, handbalul a trecut însă pe plan secund în ceea ce o priveşte. “S-a accidentat în pat”, glumeşte soţul, Vali Brădeanu. Un mod original de a vorbi despre sarcina Aureliei.

“Sunt în şapte luni. Voi avea un băieţel. Deja i-am ales numele, David”, dezvăluie fosta handbalistă a Oltchimului, care nu s-a ferit să vină la meci, chit că atmosfera zgomotoasă din sală i-ar putea dăuna fătului.

Gyor, prima şansă la finală

În absenţa Aureliei Brădeanu, la peste 1.000 de kilometri depărtare de Râmnicu Vâlcea, colegele de la Gyor au pierdut la limită, 25-26 cu Hypo Viena. Chiar în ziua Paştelui ortodox, unguroaicele vor încerca să recupereze deficitul minim pe teren propriu.

«Vărzaru e cea mai bună din lume»

O altă fostă jucătoare a Oltchimului, din postura de adversară, Cristina Vărzaru, a fost primită cu aplauze, dar şi cu injurii de la tribună. “Vărzaru, eşti o mizerie”, a strigat galeria la un moment dat. Totuşi, la sfârşit, publicul a aplaudat-o. Extrema Viborgului a marcat cinci goluri în poarta vâlceană, la final fiind lăudată de antrenorul Jakob Vestergaard. “Pe postul ei, e cea mai valoroasă handbalistă din lume. Se vede cu câtă poftă a revenit după accidentarea gravă de anul trecut. A fost o ocazie specială să vină să joace aici, împotriva fostei sale echipe”.

Lui îi ard călcâiele după Lecuşanu

Printre spectatori, la meciul cu Viborg, s-a aflat şi handbalistul Bogdan Voina (foto), iubitul Narcisei Lecuşanu, şi totodată fiului antrenorului de la Oltchim, Radu Voina. Bogdan a tremurat pentru Narcisa, care, chiar în ziua partidei, de Florii, şi-a aniversat onomastica.

Urmărește-ne pe Google News