Cu o apărare agresivă, cu un contraatac năucitor, dar şi cu Cristina Vărzaru şi cu Ionela Stanca aflate într-o formă de zile mari, fetele noastre au făcut legea pe teren. Ne-am distanţat la 10-5, în minutul 15, încheind repriza cu un avantaj confortabil (15-10).

Spania a dat emoţii pe final

După pauză, în minutul 36, am luat un avans de opt goluri (20-12), dar momentele de relaxare ale tricolorelor au apropiat Spania la 22-19, în minutul 47. Finalul meciului a fost liniştit, iar diferenţa de la pauză a fost păstrată şi la finalul partidei. Marcatoarele echipei noastre au fost: Vărzaru (9), Stanca (7), Neagu (4), Şoit (3), Manea (2), Fiera (2), Tivadar, Elisei şi Brădeanu (câte 1). Următoarea partidă, contra Danemarcei, e programată joi, 9 decembrie, de la 21.45.

 
 

Urmărește-ne pe Google News