La competiția ce s-a disputat în Croația au mai participat Portugalia, Ungaria, Olanda, Slovenia și reprezentativa țării gazdă. Croația a cucerit medalia de aur, în vreme ce Portugalia și Ungaria au completat podiumul.

Ne-am fi dorit mult mai mult, dar ne bucurăm că am fost acolo. Atmosfera a fost plăcută iar adversarii mult mai puternici și mai experimentați decât noi. Noi suntem la început de drum, dar sperăm ca în viitor să ne batem cu ei de la egal la egal. Ne dorim să ajungem la un campionat mondial, de ce nu? A fost o surpriză plăcută să fim la europene anul acesta”

Petru Pungă, component al echipei naționale de handbal în scaun rulant

Petru Pungă a fost completat de colegul său Marian Trandafir: ”A fost o experiență frumoasă și distractivă, a fost prima dată când am jucat la acest nivel. Adversarii erau profesioniști. Noi am jucat baschet acum câțiva ani și acum facem handbal. E un sport care ne scoate din casă și ne place să facem mișcare”.

Delegația României i-a avut ca însoțitori pe Aihan Omer și Veronica Mândrescu. Lotul național de handbal în scaun cu rotile se pregătește la Brașov.

”Sunt foarte mulțumită de prestația lor. La nivel național, îmi doresc să promovez această disciplină, pentru că oferim o bucurie unor suflete frânte. Mulțumesc Universității Transilvania din Brașov pentru că mă susțin cu două-trei poziții în sala lor de sport, pentru a ne desfășura activitatea”, a declarat Veronica Mândrescu, antrenor al lotului național de handbal în scaun rulant.

Lotul României: Petru Pungă, Marcel Scutaru, Sorin Alexandru Para, Ovidiu Corneliu Ciobotaru, Ionuț Marius Grosu, Petru Ciprian Leizeriuc, Daniel Mititelu, Cristian Alexandru, Alin Horațiu Huțanu (portar), Luminița Smau, Camelia Daniela Djmărescu, Marian Trandafir, Valeriu Adrian Mocanu (portar), Alina Nicoleta Duțu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News