Hanka și-a rupt patru coaste și a avut parte și de câteva julituri la față, după ce a căzut de pe bicicletă în timpul unei curse.

”Pentru prima oară în ultimii 17 ani, am participat la sezonul de iarnă. Am rulat foarte rapid, însă căzăturile suferite pe zăpadă sunt mult mai rele decât cele pe asfalt”, a spus sportiva din Germania, care a cucerit de șapte ori titlul mondial și a fost medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Sydney în cursa pe șosea.

”Mă simt de parcă m-aș fi bătut cu Klitschko”, a adăugat ea, care a precizat că a mai ajuns o singură dată la spital în viața ei, atunci când a născut.

Hanka Kupfernagel are un palmares de invidiat: de cinci ori campioană mondială, de trei ori campioană europeană, campioană a Germaniei 17 ani la rând.

Așa arată Hanka Kupfernagel după accidentul suferit

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News