Rapid s-a impus, cu noroc, în etapa a 7-a a Ligii I. Florin Călin a închis tabela în prelungirile meciului cu Universitatea Cluj, scor 2-1. Fanii giuleşteni au contestat de la începutul meciului tabãra condusã de administratorul judiciar, Cristina Andronache.
Galeria de la tribuna a II-a a stadionului „Valentin Stănescu”, a scandat şi a afişat bannere anti Andronache, iar spre finalul meciului, când scorul era încã 1-1, i-au cerut demisia şi antrenorului Ionel Ganea.
În Giuleşti este haos general.Unii Suporterii sunt de partea acţionarului majoritar, Valerii Moraru, iar alţii îi reproşeazã cã nu investeşte cât a promis.
„S-a văzut spiritul Rapidului în seara asta. Suporterii au fost minunaţi. Şi echipa a jucat bine, importante sunt cele 3 puncte. S-a scandat demisia? A cui, a mea? Eu mi-o dau, nu-i problemă. Despre antrenor nu vreau să vorbesc, importante sunt cele trei puncte”, a declarat Valerii Moraru, la finalul meciului.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Colosul din România care renaște. A fost uitat după Revoluție, dar totul se schimbă. Apar și locuri de muncă
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Observatornews.ro
Reacţia unei turiste din Anglia venite la munte, în România: "Nu ştii sigur dacă e real sau doar o fotografie"
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc