Printre ei se numără și Ioan Ovidiu Sabău, fotbalist care a evoluat în tricoul roș-alb între 1988 și 1990, timp în care a câștigat un titlu și o Cupă a României.
„Dinamo se află în această situație pentru că nu are oameni capabili la club. Le lipsesc acele persoane care să găsească jucători de valoare”, a precizat, pentru Libertatea, Ioan Ovidiu Sabău. Fostul internațional s-a arătat dezamăgit de situația în care a ajuns clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare. ”Se poate face o echipă competitivă și cu bani puțini. Într-un an, cu o pregătire adecvată, poți crea o trupă solidă, numai că văd că la Dinamo nu există în prezent o logică în efectuarea transferurilor. Trebuie să ai oameni care să-i verifice atent pe jucătorii pasibili de a fi transferați. Adică să le observe calitățile, dar și defectele, să țină cont de vârstă, dacă fac față presiunii la un club cu tradiție, dacă sunt timizi sau nu și, evident, cu ce-și ocupă timpul liber. Totul trebuie luat la bani mărunți, pentru că altfel puțin dai, puțin face”, a conchis Sabău.
Aflată în insolvență, trupa finanțată de Ionuț Negoiță și manageriată de Dinu ”Vamă” Gheorghe se află, cu două etape înainte de final, pe locul 7 în Liga 1, la 23 de puncte de liderul ASA!