În urmă cu două zile s-a hotărât cine va alerga la Campionatele Balcanice de Semi-maraton (6 aprilie, Albania) şi de Maraton (27 aprilie, Serbia), dar, pentru prima competiţie, mai-marii federali au aruncat la coş regulamentul şi au decis ”strâmb”, vrând să trimită să alerge pentru România, aşa cum ne-au declarat surse din FRA, un atlet ”protejat”.
Nu a contat locul ocupat la Campionatul Naţional de Semi-maraton, nici pregătirea şi starea de sănătate dinaintea competiţiei, cerinţe de care trebuia să se ţină cont obligatoriu. Îndreptăţită să alerge în Albania era Daniela Cârlan (33 ani, PB – 1.12.14, nr. 8076), ocupanta locului II la CN (Liliana Danci, campioana României la semi-maraton va alerga cursa de maraton din Serbia), care terminase cu 1.16.30, dar în urma intervenţiei a doi membri ai consiliului, Ion Bură şi Eleodor Roşca, s-a votat trimiterea Luminţei Achim, care a alergat cu 1.18.01 (locul IV).
Motivul? Răzbunare! Atleta anunţase că nu participă la Mondialele de Semi-maraton (29 martie), pentru că nu se simţea pregătită. ”A spus că nu e în formă, de ce o taxaţi?”, ar fi sărit în apărarea sportivei boss-ul FRA, Sandu Ion. N-a insistat însă, aşa că influenţa celor doi membri a avut câştig de cauză.
Încălcarea regulamentelor, literă de lege
Încălcarea regulamentului de către membrii federali cu influenţă nu este o premieră. Anul trecut, ca urmare a presiunii lui Ion Bură (antrenor la Târgu Jiu), lotul pentru competiţiile internaţionale de alergare montană s-a făcut în acelaşi stil, fără să se ţină cont de regulament (este cunoscut cazul lui Eugen Şorop care, chiar dacă s-a clasat pe III la CN, a fost sărit de la selecţie fără explicaţii).

Urmărește-ne pe Google News