AFC Rapid, una dintre noile entități care susține că deține palmaresul giuleștenilor, a jucat astăzi primul meci, un amical cu formația de liga a patra, FC Cornetu.

Giuleștenii au jucat cu juniorii din grupa 1998-1999, care vor alcătui scheletul echipei înscrise în Liga a patra, și au învins FC Cornetu cu 5-2.

AFC Rapid va fi antrenată de Silvian Dobre, iar patronul echipei este Horia Manoliu, care a primit dreptul de a beneficia de tradiția ceferiștilor ca urmare a unei decizii pe care a luat-o George Copos.

Conform Ilfov Sport, Rapid are șanse mari va fie înscrisă direct în Liga 4, pentru că Liga 5 ar putea să nu se mai dispute la Bucureşti, din lipsă de echipe.

Oricum se aşteaptă până pe 16 august să se înscrie formaţiile pentru ambele ligi. Din sezonul viitor, nu va mai exista baraj pentru accederea în Liga 3 ca până acum, ci se va promova direct.

Vânzoleală a fost și la altă entitate sportivă care vrea să ducă mai departe tradiția giuleștenilor. Valerii Moraru, patronul echipei care a promovat în Liga 1 în această vară, dar n-a fost primită în competiție din pricina falimentului iminent, a vândut acțiunile acelui club muribund pentru 3.000 de lei către trei suporteri, a anunțat prosport.ro! Aceștia ar urma să caute investitori care să plătească datoriile și care să ceară la TAS dreptul de a juca iar în Liga 1.

 
 

Urmărește-ne pe Google News