„Acum 32 de ani, eram fericit. Azi, din păcate, sunt supărat şi dezamăgit. Pentru nişte orgolii personale şi ale unui om frustrat, azi suntem dezbinaţi.

Peste două zile, CSA va cere 37 de milioane de euro pentru performanţele obţinute de sportivii militari de-a lungul istoriei.

Am contribuit şi eu, cu o mică părticică, la aceaste performanţe: două titluri de Campion al României, Cupa României, câştigarea CCE. Cum am fost răsplătit de Armata Română: după două săptămâni de la câştigarea CCE, am fost interzis în Complexul Ghencea, deoarece nu am vrut să particip la un meci aranjat la Craiova, şi ameninţat cu Tribunalul Militar. După operaţia din 1986, nemaifiind de folos, am fost dat afară din Armată.

Am şi eu câteva întrebări pentru cei care au condus Armata Română, miniştri, generali şi, nu în ultimul rând, pentru dl. Talpan: unde aţi fost în perioada 1986-1994, când am fost obligat să cresc câini de rasă, pentru a-mi putea întreţine familia? Unde aţi fost între anii 1994-2001, când am fost nevoit să apelez la Ministerul de Interne, pentru a obţine un loc de muncă? Dar între 2001-2018?

Aveţi tupeul să cereţi o sumă uriaşă în numele multor sportivi de care v-aţi bătut joc de-a lungul anilor.
În ultimii 32 de ani, am trecut prin 5 operaţii grele, dar nu v-am cerut niciodată nimic, aşteptam poate doar un telefon, pe care nu l-am primit niciodată.

Poate veţi reuşi să distrugeţi această echipă de fotbal, dar nu veţi reuşi să ne luaţi amintirile frumoase!

Iar voi, cu siguranţă, veţi rămâne o RUŞINE a istoriei!”, a scris Duckadam, pe pagina sa de Facebook.

Ce s-a întâmplat azi, 7 mai. Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni.

Gigi Becali a pierdut ”marca Steaua”. Recursul lui Gigi Becali a fost respins, iar decizia ICCJ este definitivă.


Citește și: O britanică și-a găsit mătușa de mult pierdută când i-a oferit unei bătrâne un cadou pentru împlinirea a 100 de ani

Urmărește-ne pe Google News